Va cădea guvernul Chicu? Platforma DA a definitivat moțiunea de cenzură și începe colectarea de semnături

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a definitivat textul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Chicu și a început colectarea de semnături din partea deputaților. 

Primul a semnat proiectul moțiunii de cenzură președintele fracțiunii Platformei DA din parlament, Alexandr Slusari.

„Platforma DA de mai mult de două luni vorbește despre demiterea guvernului lui Dodon, guvern-catastrofă. Noi am fost cei care am promovat insistent această idee și trebuie să rămânem fermi pe poziții. Avem nevoie de 26 de semnături și reiterăm poziția noastră: vrem să semnăm această moțiune doar alături de colegii noștri din fostul blocul ACUM, cei de la PAS”, a explicat Slusari.

Alexandr Slusari a precizat că Platforma DA contează pe semnătura deputataților independenți Ion Groza și a lui Octavian Țîcu. Slusari a îndemnat deputații din PAS să semneze moțiunea până joi, deoarece săptămâna viitoare ar putea fi ședința de închidere a sesiunii parlamentare de primăvară-vară.

„Ar fi bine ca moțiunea să fie semnată de către toți deputații care nu vor ca alegerile anticipate să fie organizate de Dodon, cu 100 de mii de transnistreni, 30 de mii de sirieni, fără diaspora…”, a mai spus Slusari.

Anterior, reprezentanții PAS au declarat că este nevoie de certitudinea că vor fi identificate voturi pentru demiterea guvernului și pentru învestirea unui nou executiv.

Potrivit legislației, pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, iar guvernul să fie demis este nevoie de votul majorităţii deputaţilor aleşi, adică cel puțin 51 de voturi.

În prezent, coaliția de guvernare foarmată din PSRM și PDM dispune de 50 de voturi, însă este susținută de obicei și de deputatul independent Alexandru Oleinic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: