BBC

Vaccinul dezvoltat în Rusia ar oferi o eficiență de „peste 95%”. Cercetătorii din Moscova susțin că nu au găsit „nici un efect advers sever”

Eficacitatea vaccinului rus împotriva infecției cu coronavirus „Sputnik V” ar fi de peste 95%. Acest lucru a fost anunțat de dezvoltatorul vaccinului, Centrul de cercetare Gamaleia din Moscova şi Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR) într-un comunicat comun.

„Datele preliminare privind voluntarii în a 42-a zi după prima injecție arată eficacitatea vaccinului peste 95%”, a spus dezvoltatorul într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor preliminare ale celei de-a doua analize, eficienţa vaccinului rusesc după 28 de zile era de 91,4 %. Potrivit analizelor clinice, eficienţa de 91,4 % a fost demonstrată în rândul a 39 de persoane infectate.

În total, 14 095 de voluntari au primit vaccinul şi 4 699 au primit placebo, potrivit comunicatului oficial.

În prezent, 40 000 de voluntari participă la faza a treia a studiilor clinice, dintre care peste 22 000 au fost deja injectaţi cu o primă doză, iar 19 000 au primit atât prima, cât şi a doua doză.

În timpul studiilor clinice, experţii ruşi nu au detectat reacţii adverse „neprevăzute” ale vaccinului în rândul voluntarilor.

De asemenea, Rusia a lansat producţia vaccinului deshidratat, folosind tehnologia de liofilizare, care va facilita mai ales transportul său pe pieţele internaţionale, inclusiv în regiunile cu acces dificil şi în cele cu climă tropicală.

Primele tranşe ale vaccinului Sputnik V vor ajunge pe piaţă pentru clienţii internaţionali în ianuarie 2021, în baza acordurilor încheiate deja de Rusia cu mai mulţi parteneri străini.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

трамп
Reuters

Trump: „Este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”. Reacție la Kiev

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, relatează Deutsche Welle.

„Știți ce propun eu? Propun să-și găsească un nou lider (nota red. ucrainenii), care să poată încheia un acord, deoarece el (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată. (…) Cred că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”, a declarat Trump, ca răspuns la afirmația unei jurnaliste care a spus că ucrainenii sunt supuși zilnic atacurilor Rusiei.

Potrivit liderului de la Casa Albă, SUA i-au spus lui Zelenski că „poate face orice dorește în privința Rusiei”, dar că nu ar trebui să atace rafinăriile de petro, deoarece acest lucru reprezintă „o problemă mondială”. Cu toate acestea, atacurile asupra rafinăriilor nu au încetat, a subliniat Trump. „El (nota red. Zelenski) vrea să creeze probleme lumii. Vrea să le creeze probleme fermierilor noștri din cauza motorinei, deoarece Rusia furnizează o parte semnificativă din motorina utilizată la nivel mondial. (…) Ar face bine naibii (nota red. Zelenski) să înceteze (nota red. atacurile asupra rafinăriilor)”, a adăugat Trump.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că Zelenski conduce statul „într-o perioadă de război – un război pentru independența, libertate și demnitate” și merită sprijin. Zelenski „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, a subliniat Sibiga. „Declarațiile venite din străinătate nu fac decât să confirme că el (nota red. Zelenski) își îndeplinește excelent atribuțiile”, a conchis Sibiga.

Prim-ministrul Mării Britanii, Andy Burnham, și-a „reafirmat deplină solidaritate” cu Kievul, în cadrul unei convorbiri telefonice cu liderul ucrainean. Biroul premierului britanic a public un comunicat în acest sens la scurt timp după declarațiile lui Trump. Nu se știe dacă Burnham și Zelenski au discutat despre afirmațiile liderului de la Casa Albă.

„Pentru câțiva litri de motorină. Ce faliment moral!”, a reacționat Karin Prien, ministra federală a educației și familiei din Germania

***

Liderul american l-a criticat pe Zelenski la o zi după ce a anunțat încheierea unui acord cu Rusia privind livrarea de motorină rusească pe piața americană și pe alte piețe. Pentru punerea în aplicare a acordului, Ministerul Finanțelor al SUA a emis o licență care autorizează efectuarea de operațiuni cu motorină din Rusia, interzise anterior din cauza sancțiunilor. Licența este valabilă până pe 7 aprilie 2027. La rândul lor, autoritățile ruse au anunțat ridicarea anticipată a restricțiilor privind exportul acestui tip de combustibil.

„Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui nici la pace, nici la bunăstarea lumii civilizate. Rusia va „mulțumi” pentru motorină continuându-și campania de teroare și acțiunile perfide. Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere înseamnă investiții într-un război care trebuie oprit, nu prelungit”, a reacționat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: