Pro TV/imagine simbol

Vânătoare ilegală de mistreți, la Fălești: amendă de 50 mii de lei pentru doi bărbați

Doi bărbați în vârstă de 37 de ani au fost amendați cu câte 25 000 de lei, după ce au fost găsiți vinovați pentru vânat ilegal. Cei doi au vânat doi mistreți, specie aflată în proprietatea statului, într-o pădure din Fălești. Informațiile au fost confirmate de Procuratura Generală (PG) pe 15 mai. 

Infracțiunea a avut loc pe 7 septembrie 2023, în jurul orei 02:00 (perioadă interzisă pentru vânătoare), în marginea pădurii din proximitatea localității Drujneni, raionul Fălești.

Unul din inculpați urma să stea la pândă, iar cu ajutorul luminii lanternei aprinse, urma să orbească mistreții și, totodată, să ghideze celălalt inculpat spre locul aflării lor. Celălalt inculpat, având asupra sa o armă de vânătoare cu țeavă lisă, pentru deținerea căreia nu avea autorizație, fără carnet de vânător, a reușit să împuște 2 mistreți, cauzând statului un prejudiciu material în valoare de 25 000 de lei.

Potrivit PG, ambii bărbați știau că mistreții fac parte din proprietatea statului și vânându-i încalcă prevederile Legii regnului animal.

Inculpații și-au recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, cauza în privința acestora fiind examinată în procedură simplificată.

Astfel, pe 14 mai, Judecătoria Bălți, sediul Fălești le-a stabilit o pedeapsă cu amendă în sumă de 25 000 de lei, pentru fiecare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Tofan și-a prezentat echipa/NATO va proteja cerul Moldovei?/Un pensionar a dat €740.000 unui escroc

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Biroul de Reintegrare condamnă reținerea a două jurnaliste la Rîbnița
— Tofan și-a prezentat echipa. Patru miniștri noi în viitorul Guvern
— NATO va ajuta la protejarea cerului Moldovei împotriva dronelor?
— Verificări de securitate înainte de alegerea noului director al TRM
— „Investiții” imobiliare false? Pensionar păgubit cu 740.000 de euro
— Carburanți mai scumpi în weekend
— Chișinăul ar putea rămâne fără apă? Ion Ceban: nu există nicio problemă
— Creștere record a numărului de asigurați din stânga Nistrului
— Ministerul Muncii, despre restituirea sumelor acordate persoanelor cu dizabilități
— Documente oficiale la gunoi? Președinția: corespondența a ajuns la destinatar
— Angajat al Inspectoratului de Poliție Criuleni, rănit după ce s-ar fi împușcat
— Apel la solidaritate în sprijinul familiei implicate în accidentul din Grecia
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: