captură foto/Facebook

Vasile Costiuc a stropit cu verde de briliant sigla PACE. Ce spune poliția (VIDEO)

Liderul Partidului Democrația Acasă Vasile Costiuc a stropit cu verde de briliant sigla Partidului Acasă Construim Europa (PACE). Gestul a fost comis pe 7 aprilie, după ce, în ajun, un membru al formațiunii l-a stropit cu aceeași substanță pe viceprimarul de Sîngerei, provocându-i arsuri de gradul I și II la ambii ochi.

Costiuc a condamnat gestul membrului PACE.

„De ce nu s-a dus să-i toarne lui Șor „zelionkă” în cap, să-l găsească în Israel. Să-i toarne lui Plahotniuc, căruia i-a pupat mâna ani de zile, lui Candu… (…) de ce a găsit niște amărâți de consilieri”, a declarat  Costiuc.

Liderul Partidului Democrația Acasă a mai spus că îi va turna în cap lui Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE, verde de briliant.

„Eu i-o torn în cap, unde-l prind, promit”, a spus Costiuc.

Contactată de NM, ofițerul de presă al poliției capitalei Natalia Stati a declarat: „Poliția a fost sesizată pe marginea acestui caz. La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior, la acumularea materialului probatoriu, persoana care se face vinovată va fi sancționată conform legislației”.

Am încercat să obținem un comentariu și de la liderul PACE, însă, până la această oră, Gheorghe Cavcaliuc nu ne-a răspuns la mesaj.

Procuratura raionului Sîngerei a inițiat două cauze penale pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE, care ar fi stropit victima cu soluție, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului.

Victima este internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Într-un răspuns pentru NM, reprezentanții Procuraturii Generale au menționat că investighează cazul, inclusiv declarația liderului Pace Gheroghe Cavcaliuc, care a declarat că „așa vor păți toți funcționarii care vor face abuz de funcția lor și se vor vaccina înaintea medicilor, bătrânilor și a poporului”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/ISUJ Vaslui

Autocisternă înmatriculată în R. Moldova, care transporta 23 000 de litri de vin spre Iași, a derapat în România (FOTO)

Un autocamion de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova, a fost implicat într-un accident în România, pe 20 octombrie. Șoferul, care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autocamionul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție. În urma accidentului, șoferul, cetățean al Republicii Moldova, a rămas blocat în cabina autocamionului, însă ulterior a fost extras în siguranță de echipele de intervenție. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, în apropierea localității Ghermănești, județul Vaslui. Șoferul autocamionului de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova și care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar vehiculul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție.

„Șoferul este cetățean al Republicii Moldova. Acesta a rămas blocat în cabina autocamionului, fiind ulterior extras în siguranță de echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, iar conducătorul auto nu a suferit leziuni. De asemenea, nu au fost implicate alte mijloace de transport și nu au fost constatate scurgeri din cisternă”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vaslui, cisterna, încărcată cu 23 000 de litri de vin, ieșise de pe carosabil, dar nu era răsturnată. Cauzele producerii accidentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate, a precizat instituția.

Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: