realitatea.md

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi câte 20 de mii de lei (DOC)

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi un suport financiar unic în valoare de 20 000 de lei. Guvernul a susținut un proiect de lege, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Totuși, parlamentarii au propus ca veteranii să beneficieze de un ajutor unic în valoare de 10 000 lei, Guvernul a emis un aviz pentru majorarea suportului – până la 20 000 lei. Documentul urmează a fi aprobat la ședința Guvernului din data de 19 martie.

Actualizare: La ședința Guvernului din data de 19 martie, ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu a declarat că veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi câte 30 de mii de lei.

Ministrul a explicat că, anual, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial beneficiază de un ajutor material în valoare de 10 mii de lei, iar proiectul de lege înaintat de deputați propune ca acești veterani să beneficieze de un suport suplimentar – de încă 10 mii de lei. „Guvernul susține această inițiativă cu condiția că suportul să fie dublat – la 20 de mii de lei. Astfel, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din Republica Moldova în acest an vor primi un suport material din partea Guvernului de 30 de mii de lei”, a comunicat Buzu.

Știrea inițială

Un grup de deputați din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a elaborat un „proiect de lege cu privire la acordarea suportului financiar unic cu ocazia aniversării a 80 de ani de la Marea Victorie asupra fascismului”. Inițiativa legislativă are ca scop acordarea unui suport în valoarea de 10 mii lei. Conform regulamentului, proiectul de lege trebuie să fie expertizat de Guvernul Republicii Moldova, Direcția Generală Juridică a Parlamentului Republicii Moldova și Centrul Național Anticorupție.

NewsMaker by Mihaela Conovali

Între timp, Guvernul a emis un aviz asupra proiectului de lege. Conform Guvernului, participanții la cel de-al doilea război mondial beneficiază anual, până la data de 9 mai, de un ajutor material în valoare de 10 000 lei.

„Suplimentar ajutorului material menționat mai sus, Guvernul va achita un suport financiar unic participanților la cel de-al doilea Război Mondial cu ocazia aniversării a 80 de ani de la Marea Victorie asupra fascismului. Astfel, în semn de omagiu și recunoștință pentru sacrificiul și devotamentul manifestat de către această categorie de cetățeni, Guvernul va majora valoarea suportului și va acorda 20.000 lei, ca un gest de apreciere pentru contribuțiile lor semnificative la apărarea valorilor fundamentale ale umanității în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, se menționează în aviz.

În acest sens vor fi alocate mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat în valoare de circa 503 600 mii lei. „25 beneficiari x 20 000 lei + 3 600 lei cheltuieli bancare = 503 600 lei”, se arată în document.

Se precizează că sumele suportului financiar unic se vor achita până la sfârșitul anului 2025. „În cazul în care beneficiarul de suport financiar unic nu ridică suportul până la sfârșitul anului 2025, plata suportului încetează, iar beneficiarul nu mai are dreptul la suportul respectiv”, se comunică în document.

NewsMaker by Mihaela Conovali

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP / Profimedia

Trump, Putin și Xi Jinping, la aceeași masă în Shenzhen. Ce mize are întâlnirea trilaterală

Președintele SUA, Donald Trump, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Chinei, Xi Jinping, urmează să se întâlnească joi, 19 noiembrie, în marja summitului anual al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), organizat la Shenzhen. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, după ce fusese relatată anterior de mai multe instituții media.

Potrivit acesteia, principalul subiect al primei întâlniri trilaterale dintre liderii celor trei puteri va fi elaborarea unui acord amplu privind controlul armelor nucleare. Totuși, un oficial american de rang înalt a declarat pentru CNN că nu se așteaptă ca discuțiile să se încheie cu semnarea unui acord.

„Nu ne așteptăm să fie încheiat vreun acord. Aș descrie această întâlnire drept o etapă preliminară, o primă discuție între cele trei țări, cel puțin la nivel de lideri”, a precizat acesta.

Pe agenda discuțiilor ar putea figura și războiul dus de SUA împotriva Iranului, precum și situația din Peninsula Coreeană, scrie The New York Post, citând un reprezentant al administrației Trump. În schimb, un alt oficial american consideră puțin probabil ca liderii să abordeze subiectul încheierii războiului din Ucraina.

„China nu este implicată în acest proces, prin urmare nu ar fi potrivit să discutăm despre Ucraina în cadrul acestei întâlniri”, a explicat oficialul. Acesta a mai precizat că nu este prevăzută o întrevedere bilaterală între Donald Trump și Vladimir Putin.

În octombrie, The Wall Street Journal a scris că Vladimir Putin le-a propus lui Donald Trump și Xi Jinping să organizeze o întâlnire trilaterală în cadrul summitului APEC din China. Liderul rus ar dori să discute, în acest format, condițiile încheierii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fără participarea reprezentanților Uniunii Europene și ai Kievului.

Trump s-a declarat dispus să participe la o asemenea întâlnire, însă a precizat că ar prefera ca discuțiile să se concentreze pe dezarmarea nucleară, nu pe războiul din Ucraina, notează DW.

La începutul lunii noiembrie, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune ARD că a discutat cu liderul chinez despre posibilitatea organizării unui summit trilateral, în timpul vizitei sale oficiale în China.

Potrivit lui Steinmeier, Xi Jinping a subliniat că Beijingul nu se pregătește să participe la negocieri privind Ucraina în cadrul acestei întâlniri.

„El a precizat în mod clar că este vorba despre un conflict european și că europenii trebuie să fie neapărat prezenți la masa negocierilor”, a afirmat președintele german.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: