Andrei Mardari / NewsMaker

Vicepremierul Nicu Popescu anunță că, în următoarele zile, Moldova va fi gazda unor înalți oficiali

În următoarele zile, Moldova va fi gazda unor înalți oficiali. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Nicu Popescu. În țara noastră vor întreprinde vizite secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, dar și comisarul european pentru vecinătate și extindere. 

Potrivit lui Popescu, oficialii ne vor vizita „în semn de solidaritate și susținere pentru măsurile pe care le întreprindem în gestionarea riscurilor asociate cu țara noastră ca urmare a războiului din Ucraina, și în special ce ține de gestionarea fluxului de refugiați veniți la noi în țară”.

Astfel, în perioada 1–2 martie, se va afla în Republica Moldova Helga Schmid, secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Oficialul se va întâlni inclusiv cu reprezentanții misiunii civile de monitorizare a OSCE evacuate recent din Ucraina.

În perioada 2–3 martie, în Moldova va veni Josep Borrell Fontelles, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate și Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere.

În cadrul programului, oficialii se vor întâlni cu președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și vicepremierul Nicu Popescu.

Ministrul Popescu declară că vor fi abordate modalitățile de soluționare a problemelor generate de criza de securitate din regiune, necesitățile de asistență și măsurile concrete pentru a sprijini consolidarea rezilienței țării noastre.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM A șasea zi de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Zelenski: Rusia a atacat infrastructura energetică a Ucrainei după anunțul lui Trump privind armistițiul

Duminică, 11 octombrie, Rusia a atacat Centrala Electrotermică nr. 5 din Harkov (CET-5), la câteva ore după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat începutul unui „armistițiu energetic” între Ucraina și Rusia. Despre acest lucru a anunțat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, relatează RBC-Ucraina.

„Astăzi există o declarație a președintelui Statelor Unite potrivit căreia s-a ajuns la un acord privind încetarea focului în sectorul energetic. Este o noutate bună pentru toată lumea și este important ca aceasta să devină realitate”, a declarat Zelenski.

El a adăugat că Ucraina este pregătită să nu atace infrastructura energetică a Rusiei, însă, pentru aceasta, este necesar ca Rusia să manifeste aceeași disponibilitate. „Chiar acum a avut loc un atac asupra CET-5 din orașul Harkov, asupra infrastructurii energetice din Harkov”, a spus Zelenski, în seara zilei de 11 octombrie.

Menționăm că, în după-amiaza zilei de 11 octombrie, Donald Trump a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în sectorul energetic. „Începând din acest moment, în războiul dintre Rusia și Ucraina este în vigoare un armistițiu energetic. Ambele părți au fost de acord cu acest lucru. Nu în încălcați”, a scris Trump pe o rețea de socializare. Pentru Zelenski, armistițiul anunțat de Trump „a fost o noutate”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu acordat publicației Axios. „Dacă președintele Trump a convenit asupra acestui lucru cu Putin, vă rog să ne comunicați când intră în vigoare armistițiul. Suntem pregătiți și de acord să îl acceptăm”, a adăugat Zelenski. Rusia nu a acceptat deocamdată oficial armistițiul energetic. Potrivit unei surse citate de Axios, „rușii analizează această propunere”, iar „în curând vom afla dacă sunt pregătiți să o accepte”.

Trump a mai anunțat încheierea unui armistițiu energetic între Rusia și Ucraina pe 14 octombrie. Atunci, el a declarat că „Ucraina a fost de acord să nu atace obiectele infrastructurii energetice rusești”, iar „Rusia a fost de acord să procedeze la fel”. Ulterior, însă, publicația Financial Times a scris că Trump s-a grăbit să facă acest anunț. Surse ale publicației, familiarizate cu poziția Kremlinului, au declarat că Vladimir Putin nu dorește încheierea unui acord privind sectorul energetic înainte de venirea iernii, deoarece consideră că atacurile asupra infrastructurii energetice în sezonul rece ar putea determina Kievul să facă anumite concesii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: