„Șansă”

Vicepreședinte CEC: „Șansă” riscă să nu poată participa la alegerile prezidențiale și referendum

Partidul „Șansă”, afiliat politicianului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, ar putea fi exclus din scrutinul prezidențial. Mai mult, activitatea formațiunii ar putea fi suspendată. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, în cadrul ediției din 3 iulie a emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. Reprezentantul CEC a precizat că instituția a depistat mai multe abateri. Decizia finală urmează a fi luată de către instanța de judecată.

„Comisia Electorală Centrală a finalizat un proces de control a acțiunilor partidului politic „Șansă” în campania pentru alegerile locale generale și am depistat mai multe abateri și încălcări. Partidul nu a fost cooperant, nu a prezentat niciun fel de documente în termenul și în formatul stabilit de Comisia Electorală Centrală. Din această cauză, noi am sesizat Ministerul Justiției și Ministerul Justiției s-a adresat în instanța de judecată și acum pe rolul Judecătoriei Bălți se află procesul cu privire la limitarea activității partidului politic Șansa”, a declarat Pavel Postica, vicepreședinte CEC.

Amintim că, pe 15 mai, Ministerul Justiției a anunțat că a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o cerere de chemare în judecată prin care solicită aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului „Şansă”, pentru un termen de 6 luni. Instituția motiva că a fost sesizată de CEC care ar fi constatat că partidul „nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat date complete” în cadrul unui „control complex”.

De cealaltă parte, liderul „Șansă”, Alexei Lungu, declara atunci că, de fapt, scopul autorităților a fost excluderea formațiunii din cursa electorală pentru alegerile locale.

Partidul „Șansă” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023. Formațiunea politică este suspectată că și ar fi finanțat campania din bani ilegali, cu care a mituit inclusiv alegătorii și primarii candidați. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Școlile, îndemnate să anunțe imediat poliția când un profesor este agresat. În caz contrar, managerii riscă sancțiuni

Conducerile școlilor și grădinițelor sunt îndemnate să anunțe imediat poliția când un cadru didactic este lovit, amenințat sau agresat verbal în legătură cu activitatea sa profesională. Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) recomandă ca profesorii să primească sprijin juridic și psihologic și să fie protejați de presiuni după ce depun o plângere.

Recomandarea vine după ce Consiliul a examinat mai multe cazuri în care conducerile unor instituții au avut dificultăți în gestionarea incidentelor. Potrivit Consiliului, unii profesori nu au fost protejați imediat, iar în unele cazuri conducerea a luat măsuri chiar împotriva celor care au reclamat agresiunea.

Consiliul de etică recomandă conducătorilor instituțiilor de învățământ să înregistreze incidentele, să sesizeze poliția și să informeze autoritatea ierarhic superioară și MEC. Cu acordul profesorului, poate fi implicat și sindicatul, care îi poate oferi consultanță juridică și îl poate reprezenta în relația cu autoritățile. Documentul recomandă și limitarea temporară a accesului în instituție pentru persoana care a comis agresiunea.

„Managerul care nu sesizează prompt poliția, ia măsuri administrative împotriva victimei sau tolerează ultragierea comite o abatere gravă de la Codul de etică al cadrului didactic și riscă sancțiuni disciplinare”, transmite MEC.

Ultragierea cadrelor didactice se sancționează contravențional din septembrie 2024, amintește Ministerul Educației și Cercetării. Articolul 65⁴ din Codul contravențional prevede o amendă de până la 1.000 de lei. Dacă fapta este însoțită de vătămarea integrității corporale, amenda poate ajunge la 4.000 de lei, iar instanța poate dispune arest de până la 15 zile. În funcție de gravitatea faptei, poate interveni și răspunderea penală.

Într-un caz din raionul Dubăsari, mama unui elev a fost amendată cu 2.000 de lei după ce a insultat și a agresat fizic o profesoară în timpul orelor, în mai 2026. Leziunile au fost confirmate printr-o examinare medico-legală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: