TikTok

VIDEO A publicat pe TikTok un video în uniformă de polițist, iar acum riscă o amendă de 2 400 de lei

Un tânăr care a postat ieri, 8 februarie, pe TikTok un video în care apare îmbrăcat într-o geacă și cu un chipiu cu semnele distinctive ale Poliției Republicii Moldova, urmează să fie audiat de poliție. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției anunță că individul este originar din raionul Hâncești și nu este angajat al poliției.

Direcția Inspectare Efectiv a IGP s-a autosesizat în urma înregistrării publicate pe TikTok și internautul a fost identificat. Acesta este din raionul Hîncești și nu este angajat al poliției.

„Materialul pe caz a fost expediat potrivit competenței Inspectoratului de Poliție Hîncești, pentru a fi inițiată procedura contravențională. Menționăm că bărbatul a încălcat prevederile art. 324 din Codul Contravențional al Republicii Moldova „Uzurparea de calităţi oficiale prin folosirea ilegală a uniformei cu însemne distinctive, cu simbolica autorităţilor publice sau cu aspect similar ce ar permite confundarea, dacă nu este însoţită de săvârșirea unei infracţiuni”, se arată în declarație.

În prezent, tânărul din imagini riscă o amendă între 900 și 2400 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

captură video

Veaceslav Platon, trimis în judecată în dosarul „Moldova-Agroindbank”. Ar fi încercat să obțină acțiuni de peste 400 mln lei

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza penală în care Veaceslav Platon este învinuit că ar fi organizat o schemă prin care ar fi urmărit să obțină ilegal 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Anticorupție pe 11 septembrie.

Conform Procuraturii Anticorupție, Veaceslav Platon ar fi organizat o schemă prin care ar fi fost înregistrate tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali ai acțiunilor sau a succesorilor acestora, în baza unor documente false. În urma acestor tranzacții, a comunicat Procuratura Anticorupție, ar fi fost obținut un pachet de acțiuni reprezentând 43,11% din capitalul social al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare de peste 400 milioane de lei.

„Ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a acțiunilor obținute, acestea ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real era Veaceslav Platon. Mijloacele financiare utilizate pentru procurarea fictivă a pachetului de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA ar proveni din „Laundromatul rusesc”. Obținerea pachetului de acțiuni i-ar fi permis lui Veaceslav Platon să promoveze persoane loiale în organele de conducere ale Băncii și, în consecință, să exercite controlul asupra acesteia pentru o anumită perioadă”, a comunicat Procuratura Anticorupție.

Ulterior, prin hotărârile din 23 decembrie 2015 și 2 martie 2016, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% din acțiunile BC „Moldova-Agroindbank” SA ar fi acționat concertat în raport cu această bancă, a adăugat Procuratura Anticorupție. Astfel, acțiunile respective au fost ulterior anulate de Comisia Națională a Pieței Financiare și scoase la vânzare, la o valoare de peste 400 de milioane de lei.

„În rezultatul adresării cererii de asistentă juridică internațională Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală și anume: aducerii la cunoștința lui Platon Veaceslav a ordonanței de punere sub învinuire și audierea acestuia în calitate de învinuit, ultimul în prezența apărătorului a refuzat să facă cunoștință cu actul de acuzare. În asemenea circumstanțe, fiind administrat probatoriul relevant întru confirmarea celor constatate, a fost dispusă și autorizată de instanța de judecată finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Platon Veaceslav. Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, a precizat Procuratura Anticorupție.

Instituția a adăugat că, în scopul recuperării bunurilor infracționale, a fost aplicat sechestru pe mijloace bănești în valoarea prejudiciului, dintre care o parte a fost restituită părților vătămate/civile la punerea în executare a titlurilor executorii. 

***

Veaceslav Platon, în 2023, a fost condamnat de un tribunal din Moscova la 20 de ani de închisoare cu regim strict. Acesta a fost găsit vinovat de retragerea ilegală de fonduri în valută străină din Federația Rusă în valoare de peste 126 de miliarde de ruble. Cazul a fost judecat în lipsa lui Platon, aflat în urmărire internațională. Potrivit anchetei, Platon împreună cu fostul lider al PDM Vladimir Plahotniuc și Alexander Korkin au creat o comunitate criminală pentru a retrage bani din Rusia. Valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 126 de miliarde de ruble rusești. În octombrie 2024, Veaceslav Platon a fost acuzat că a retras peste 480 milioane de euro, ilegal, din Federația Rusă. Informația a fost comunicată de agenția rusă de stat Ria Novosti, care a făcut referire la Ministerul Afacerilor Interne din Rusia.

De menționat că Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol și în instanța din Moldova. Două – pentru escrocherii în proporții deosebit de mari, iar unul pentru falsificarea cardurilor bancare.

În 2016, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Veaceslav Platon la 12 ani de închisoare pentru tentativă de escrocherie şi corupere a ofițerilor de la Detașamentul cu Destinație Specială „Pantera”. Patru ani mai târziu, în 2020, Curtea de Apel Chişinău a anulat sentința şi a trimis dosarul la rejudecare. După mai multe amânări, dosarul a fost preluat spre examinare de la zero. Ședințele se desfășoară în lipsa lui Platon, care a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021. Acesta a recunosc că se află și locuiește de atunci la Londra, Marea Britanie.

Într-un interviu pentru NM, Platon a spus anterior că tranzacțiile sunt legale, iar din Rusia erau retrași „bani curați”.

În martie 2025, Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie în vederea extrădării. Ulterior, Procuratura Generală a confirmat că acesta a fost eliberat din arest, pe cauțiune. Potrivit PG, decizia a fost luată după ce acesta a îndeplinit condițiile stabilite de instanță. În iulie 2026, Veaceslav Platon a contestat în Marea Britanie procedura de extrădare în Republica Moldova, unde este cercetat pentru implicare într-o schemă de spălare de bani în valoare de 22 de miliarde de dolari. Acesta a dat declarații în fața unei instanțe din Londra, afirmând că dosarul penal intentat împotriva sa ar fi motivat politic. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: