Realitatea/Telegram

VIDEO Accident grav în Anenii Noi, soldat cu două decese. Printre victime – un bebeluș de aproape 4 luni

Un bebeluș de aproape patru luni și un bărbat în vârstă de 81 de ani au decedat într-un grav accident rutier în Anenii Noi. Potrivit oamenilor legii, tragicul accident s-a produs în această după-amiază, în apropiere de localitatea Țînțăreni.

Potrivit IGP, preliminar a fost stabilit că un bărbat, în vârstă de 81 de ani, ar fi pierdut din cauza stării de sănătate controlul volanului. În consecință, automobilul pe care îl conducea a ieșit pe contrasens și s-a lovit frontal într-un automobil condus de un bărbat de 29 ani, care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 81 de ani a decedat la fața locului, iar un copil de aproape 4 luni din mașina condusă de bărbatul de 29 de ani a fost preluat de un echipaj medical. Din nefericire, minorul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii precizează că copilul nu se afla într-un dispozitiv auto de fixare.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: