VIDEO Botez cu scandal la Chișinău: un preot i-a dat afară din biserică pe părinții copilului: „Eu sunt stăpân aici”. Reacția Mitropoliei
Full Article 3 minutes read

VIDEO Botez cu scandal la Chișinău: un preot i-a dat afară din biserică pe părinții copilului: „Eu sunt stăpân aici”. Reacția Mitropoliei

Un bărbat, cetățean străin, și soția acestuia, ar fi fost dați afară din biserică, chiar în timpul botezului copilului lor. Cel puțin asta reiese dintr-un video distribuit în mediul online. Cazul ar fi avut loc pe data de 25 noiembrie, la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din capitală. Potrivit imaginilor video, preotul o alungă inițial pe mama copilului din biserică, pe motiv că nu ar fi botezată. Ulterior, acesta îi spune și tatălui copilului, de altă naționalitate, să părăsească biserica. Motivul invocat – nu este botezat și e de altă religie decât cea creștin ortodoxă. Contactat de NM, Episcopul de Soroca Ioan Moșneguțu a confirmat incidentul. Potrivit lui, Mitropolia Moldovei a luat act de acest caz „cu tristețe”.

Din imaginile video distribuite în spațiul online, preotul bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena refuză să încreștineze copilul și chiar îi alungă din biserică pe părinții bebelușului. Motivul – nu ar fost botezați. Discuțiile au fost purtate pe tonuri ridicate.

Preot: „Da-ți copilul și duceți-vă într-o parte. Dacă nu sunteți botezată, vă rog frumos, nu participați”

Mama copilului: „Eu sunt botezată, soțul meu nu este botezat, dar el are dreptul să stea în biserică, nu aveți dreptul să ne alungați”.

Preot: „Am dreptul, eu sunt stăpân aici, ai înțeles? Ia uite-te la dânsa”.

Mama copilului: „Nu puteți să vorbiți și să strigați așa la noi, noi am venit cu pace”.

Preot: „Lăsați voi pacea asta. (…) Voi nu aveți acolo jucărele, numaidecât în Moldova să veniți să le căutați? (…) El nu are voie să participe, ce înseamnă asta? (…) Trebuia să vă informați, asta e biserică, nu e foaie verde… Vă uitați că acolo în Anglia fac baruri, hoteluri și fel de fel de prostii în biserici”.


Cazul de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a ajuns și în vizorul Mitropoliei Moldovei. Contactat pentru un comentariu, reprezentantul Mitropoliei, Episcopul de Soroca Ioan Moșneguțu, a declarat că Mitropolia Moldovei „a luat act de acest caz cu tristețe”. Moșneguțu a confirmat că incidentul a avut loc la Biserica Sfinții Constantin și Elena din Chișinău.

„Cauza va fi minuțios studiată, cercetată de către Judecata Bisericească. În cazul în care se va constata vinovăția preotului, va avea loc o sancționare canonică, disciplinară în această situație. Regretăm, nu este bine ce s-a întâmplat”, a declarat pentru NM Episcopul de Soroca Ioan Moșneguțu.

Episcopul Ion a declarat că încă nu a fost stabilită data în care biserica va analiza incidentul, însă a dat asigurări că atunci când va fi o decizie finală, va oferi mai multe detalii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: