VIDEO Concert în gară, înainte de relansarea sursei Chișinău-București. Director CFM: Nu am cheltuit bani
Full Article 3 minutes read

VIDEO Concert în gară, înainte de relansarea sursei Chișinău-București. Director CFM: Nu am cheltuit bani

Formația Zdob și Zdub și Frații Advahov au susținut, pe 12 decembrie, un mini-concert în Gara Chișinău. Evenimentul a avut loc cu ocazia lansării videoclipului single-ului „Trenulețul”, care a coincis cu reluarea circulației trenului Chișinău-București. La eveniment au participat și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, directorul Căii Ferate din Moldova (CFM) Oleg Tofilat și directorul Agenției Proprietății Publice (APP) Eugeniu Cozonac.

Directorul APP Eugeniu Cozonac a menționat că reluarea cursei Chișinău-București nu va aduce mari resurse în bugetul CFM, însă este una necesară mai ales în contextul sărbătorilor de iarnă.

„După aproape 2 ani de pauză, trenul care unea inima Republicii Moldova cu cea a României își reia activitatea. Sunt foarte mulți oameni care obișnuiau să parcurgă anume cu trenul cei 358 de km care despart capitala Republicii Moldova de cea a României, fie pentru a-și vizita rudele, fie pentru a-și vedea copiii care studiază peste Prut, fie pentru a continua sau pune pe roate anumite afaceri. Iată de ce, pentru cei care așteptau cel mai mult, evenimentul de astăzi vine ca o alternativă în transportul de pasageri, ca un vis împlinit, ca un cadou dacă vreți”, a menționat Cozonac.

VIDEO Concert în gară, înainte de relansarea sursei Chișinău-București. Director CFM: Nu am cheltuit bani

APP

Oficialul s-a referit și la situația financiară de la CFM: „Știu că CFM a suferit mari pierderi în ultima perioadă, mai ales din cauza pandemiei, așa cum s-a întâmplat de altfel în fiecare domeniu, dar sunt sigur că în curând întreprinderea va reveni la o activitate normală. Ba chiar mai mult, sper că se va dezvolta, prospera și va aduce plus valoare țării prin proiectele pe care urmează să le implementeze”.

VIDEO Concert în gară, înainte de relansarea sursei Chișinău-București. Director CFM: Nu am cheltuit bani

APP

Anterior, directorul CFM Oleg Tofilat a menționat că angajații CFM își vor primi salariile și a dat asigurări că nu au fost cheltuiți bani pentru evenimentul de relansare a cursei Chișinău-București.

„Situația financiară actuală ne permite să achităm până la sfarșit de an salariile pentru luna noiembrie si restanțele pe luna februarie. În curând vom calcula și ajutorul material pe anii 2020 și 2021, care va fi achitat integral, îndata cum ne lămurim cu restanțele salariale. În privința lansării cursei Chișinău-București – nu au fost cheltuiți bani din contul CFM pentru prezentare, ar fi ridicol să autorizez așa ceva cât mai avem colegi care nu și-au ridicat salariile. În același timp, o lansare frumoasă ne permite să captăm atenția publicului la progresele atinse de întreprindere în ultimele șase luni și la importanța sectorului feroviar. Ne făurim viitorul Împreună!”, a menționat Tofilat.

Amintim că relansarea cursei Chișinău-București a coincis cu cea a melodiei „Trenulețul”, o colaborare dintre trupa Zdob și Zdub și Frații Advahaov. Artiștii au susținut un mini-concert chiar pe peron.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: