jurnal.md

VIDEO David Davitean a fost eliberat din închisoare. Numele său figura în lista celor 38 de dosare politice menționate de Stoianoglo

David Davitean, care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fost eliberat din închisoare. Decizia a fost prununțată de Curtea de Apel, în data de 6 iunie. Dosarul lui David Davitean face parte din lista celor 38 de dosare pretins politice, menționate în februarie de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

„Instanța casează total decizia Judecătoriei Chișinău sediul Centru și dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în alt complet de judecată. Măsura de arestare preventivă se revocă și Davitean David se pune în libertate imediat din arest”, au declarat judecătorii.

https://www.facebook.com/dreptulladreptate/videos/278193026640466/?vh=e

„Îi mulțumim domnului Stoianoglo, care este un om cinstit, că a creat Comisia și au fost revăzute dosarele”, a declarat mama lui David Davitean imediat după pronunțarea deciziei.

Decizia este definitivă și executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile de la data pronunțării.

Amintim că, în februarie, Curtea Supremă de Justiție a trimis la rejudecare dosarul lui David Davitean.

Colegiul penal lărgit al CSJ a constatat că instanța de apel a admis erori. CSJ a remarcat faptul că instanța de apel nu a dat un răspuns motivat la argumentele apărării cu privire la îndepărtarea inculpatului pe tot parcursul examinării cauzei din ședințele de judecată ale primei instanțe. De asemenea, inculpatului și apărării nu i-ar fi fost oferite informații privind acuzarea adusă.

Menționăm că dosarul lui David Davitean face parte din lista celor 38 de dosare pretins politice, care urmează să fie evaluate de către procurori.

Inițial, David Davitean a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat o nouă hotărâre privind condamnarea acestuia la 13 ani de închisoare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan cer Armeniei să organizeze un referendum privind alegerea între Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică

Liderii Rusiei, Belarusului, Kazahstanului și Kârgâzstanului au cerut Armeniei să organizeze în cel mai scurt timp un referendum prin care cetățenii să decidă între aderarea la Uniunea Europeană și rămânerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Cererea apare într-o declarație comună publicată pe site-ul Kremlinului după ședința Consiliului Suprem Eurasiatic de la Astana, citată de The Moscow Times . Semnatarii consideră că pregătirile Erevanului pentru aderarea la UE reprezintă „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEEA.

Declarația a fost semnată de președintele rus Vladimir Putin, președintele belarus Alexandr Lukașenko, președintele kazah Kasâm-Jomart Tokaev și președintele kârgâz Sadir Japarov, care consideră că pregătirile Erevanului pentru aderarea la UE reprezintă „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEEA. Totodată, potrivit declarației, problema potențialelor consecințe ale suspendării Armeniei din Tratatul privind Uniunea Economică Eurasiatică urmează să fie discutată la ședința Consiliului Suprem Eurasiatic din decembrie.

„Împărtășim poziția privind necesitatea organizării în Armenia, în cel mai scurt timp posibil, a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană sau rămânerea în componența Uniunii Economice Eurasiatice”, se arată în declarația comună, citată de Meduza.

Premierul armean Nikol Pașinian declarase anterior că Erevanul va continua să colaboreze simultan cu statele occidentale și cu cele din UEEA atât timp cât va fi posibil, iar când va veni momentul alegerii finale, poporul armenean va decide.

Alegerile parlamentare din Armenia sunt programate pentru 7 iunie, iar pe acest fond relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat semnificativ. Rusia îl acuză pe Pașinian de orientare pro-occidentală, a început să introducă restricții la importul produselor armenești și cere admiterea la alegeri a omului de afaceri Samvel Karapetian, șeful grupului industrial-constructiv rus „Tașir”.

Amintim că pe 10 mai, la conferința de presă de după parada de Ziua Victoriei de la Moscova, Putin avertizase că Armenia ar putea repeta „scenariul ucrainean” dacă va continua pe calea integrării europene, declarând că doar în cazul în care Erevanul va organiza un referendum, cele două țări ar putea merge „pe calea unui divorț blând, inteligent și reciproc avantajos”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: