Video devenit viral cu Anatol Melnic, plătind factura unei pensionare care cere ajutor. Ce s-ar ascunde în spatele poveștii?

Prezentatorul TV Anatol Melnic ar fi fost victima unei escrocherii. Cel puțin aceasta au raportat mai mulți internauți, după ce prezentatorul a publicat imagini cum ajută o femeie. Cea din urmă, plângând, i-a cerut 500 de lei pentru a-și plăti factura la lumină. Melnic a ales să-i achite factura, chiar pe site-ul furnizorului. Totuși, el și-a întrebat urmăritorii de pe rețelele de socializare dacă cunosc femeia și nu ar fi fost victima unei înșelăciuni. Aceștia au spus că femeia ar fi apelat „la o altă metodă” de a face „lei grei” și că „ea pe toți îi amăgește”. 

„Am nevoie de 500 de lei pentru a achita lumina”

Pe 21 februarie, înainte de a publica imagini cu o femeie care i-a cerut bani, Melnic și-a întrebat urmăritorii dacă o cunosc.

„Am pățit acum o chestie, legată de o doamnă, în cazul în care cineva recunoaște doamna aceasta și știe sigur că ea pe mine m-a amăgit încercați să-mi spuneți încetișor. Nu-mi faceți inimă rea. Chiar dacă m-a amăgit, mă rog este karma, nu am să judec eu. Eu de fiecare dată încerc să cred, am dubii câteodată. (…) Eu sper că nu m-a amăgit”, a comunicat prezentatorul TV, pe rețelele de socializare.

În imaginile publicate de Melnic, femeia a arătat o factură de la Premier Energy și a spus că are nevoie încă de 500 de lei pentru a o achita.

„La suma asta iaca am nevoie de 500 de lei. Suma aceasta este plătită, puteți verifica. Pașaportul pot să vi-l arăt, că e factura mea. Restul banilor îi am, dar 500 de lei la suma aceasta nu-mi ajunge. (…) Trebuie să mă duc să plătesc la Fenosa și să-mi conecteze lumina. Ajută-mă te rog, în genunchi mă pun”, a menționat femeia.

Întrebată dacă nu-i ajunge bani ca să achite lumina, femeia a spus: „Da, domnișor, pentru că pensia e mică și sunt invalid de gradul II. Am 1500 pensia. Mă împrumut veșnic pe mâncare. Primesc, dau și rămân iar cu nimic”. Femeia i-a arătat și un buletin de identitate, pentru a confirma că factura îi aparține.

Ulterior, prezentatorul TV a ales să-i achite factura, puțin peste o mie de lei, atât ar fi avut de plătit femeia. În același timp, Melnic i-a oferit alte o mie de lei.

Reacțiile internauților 

Urmare a imaginilor publicate pe rețelele de socializare, mai mulți internauți au spus că știu femeia și că ea ar fi apelat la o „altă metodă” de a face bani.

„În fiecare zi o văd la Ciocana la Moldindconbank, trebuie să facă lei grei cu foaia asta”, „De vreo 4 ani o știu”, „Altă metodă, la mine de fiecare dată vine și-mi zice că are nevoie pentru băiatul ei că-i bolnav”, „Cum ți-a fost noroc, bine faci bine ajungi, chiar dacă ai fost amăgit are de pierdut doamna nu tu”, „Ea pe toți îi amăgește” – au fost reacțiile pe internet.

Prezentatorul a spus că se gândește să o viziteze pe femeie, pentru a vedea dacă „are lumină în apartament sau nu”.

„Sunt gata să o iert numai pentru că m-a numit „domnișor”. Nu știu de ce mi-a venit mie în cap să mă duc până la dânsa, că am adresa, să văd dacă are lumină în apartament sau nu”, a spus Melnic.

În aceeași zi, de prezentatorul TV s-a apropiat un tânăr. Acesta i-a cerut bani pentru a ajunge în regiunea transnistreană. În replică, Melnic i-a spus că îl duce el cu mașina acasă, la care tânărul a refuzat, motivând că prezentatorul își va pierde timpul și că lui îi este frică să se urce în mașina unui necunoscut. Ulterior, tânărul i-a cerut prezentatorului să-i cumpere de mâncare.

Comentariul poliției 

Solicitată de NewsMaker Svetlana Scriptnic, ofițer de presă al poliției capitalei, a precizat că poliția nu a fost sesizată în legătură cu acțiunile femeii respective.

***

Menționăm imaginile prezentatorului TV, cum a ajutat femeia, au devenit virale pe rețelele de socializare, însă doar prima parte. Reacțiile locuitorilor capitalei nu au fost și ele publicate. Și postul de televiziune TSV din regiunea transnistreană a mediatizat cazul, la fel fără reacțiile internauților că știu că femeia „pe toți îi amăgește”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Deutsche Welle

Explozii și incendiu după un atac rusesc în regiunea Kiev. Cel puțin 27 de oameni au murit

Cel puțin 27 de persoane au murit, iar alte 42 au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra unui depozit din raionul Bucea, regiunea Kiev, unde au izbucnit un incendiu și mai multe explozii. Bilanțul a fost anunțat sâmbătă, 29 august, de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Atacul a avut loc în seara de vineri, 28 august. Potrivit lui Zelenski, exploziile au provocat pagube importante infrastructurii din apropiere. Au fost avariate mai multe locuințe, precum și un centru destinat persoanelor în vârstă și celor cu dizabilități.

Peste 370 de persoane au fost evacuate, iar operațiunea continuă, a precizat președintele ucrainean.

Șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a declarat că aproximativ 50 de clădiri din apropierea locului atacului au fost avariate în urma exploziilor.

Ancheta vizează și o posibilă neglijență

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat anterior deschiderea unei anchete penale pentru posibilă neglijență în serviciu, în baza articolului 367 din Codul penal.

Anchetatorii urmează să stabilească nu doar circumstanțele atacului rusesc, ci și dacă anumite condiții au contribuit la agravarea consecințelor acestuia. Printre altele, va fi verificat dacă depozitarea materialelor și obiectelor explozive pe teritoriul întreprinderii era legală.

Există norme: muniția nu poate fi depozitată în apropierea locuințelor și a altor clădiri rezidențiale. Cu siguranță vor fi trase concluziile de rigoare”, a declarat Zelenski, comentând deschiderea dosarului penal.

Rusia susține că a lovit un depozit de muniții

Potrivit Deutsche Welle, ministerul rus al Apărării a anunțat, în raportul său de dimineață, că forțele ruse au lovit un depozit de muniții din localitatea Milaia.

Potrivit ministerului rus, în depozit se aflau componente și boostere de lansare destinate dronelor cu rază lungă de acțiune FP-1 și FP-2.

Referire la incendiul de la Vîșneve

Premierul ucrainean Serghei Korețki a calificat atacul drept un caz de „neglijență criminală”, comparându-l cu incendiul produs la 6 iulie în orașul Vîșneve, unde fusese atacat un depozit de muniții situat în apropierea unor locuințe.

Din păcate, putem constata deja că tragedia teribilă de la Vîșneve nu a fost o lecție. În al cincilea an al invaziei pe scară largă, repetarea acelorași greșeli reprezintă o neglijență criminală. Toți cei vinovați, fără excepție, trebuie să fie aspru pedepsiți, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”, a declarat Korețki.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: