VIDEO „Din ce bani cetățenii să-și achite facturile?” Partidul „ȘOR” a organizat un flashmob în fața Președinției

Reprezentanții Partidului „ȘOR”, în data de 21 ianuarie, înainte de ședința Parlamentului, au organizat un flashmob în fața Președinției Republicii Moldova. Aceștia au ținut discursuri cu privire la criza gazelor naturale, totodată au solicitat ca șefa statului să iasă în fața lor cu explicații în acest sens.

Deputata Marina Tauber a declarat că reprezentanții partidului au venit în fața Președinției pentru a solicita de la președintele Maia Sandu „soluționarea problemelor cetățenilor”.

„Mii de cetățeni deja se adresează la noi cu probleme lor. Este vorba despre creșterea prețului la gaz și alte servicii comunale. Aceste facturi, dar și alte prețuri, care cresc în fiecare zi. Opoziția nu este auzită, nu este ascultată. Chiar și ieri am venit cu mai multe propuneri”, a spus Tauber.

La fel, parlamentara a comunicat despre mesajul președintelui din data de 20 ianuarie. „Doamna președinte Maia Sandu a venit în fața cetățenilor cu un îndemn să fim uniți și consolidați. Întrebarea este din ce bani cetățenii să-și achite facturile în continuare? Sperăm că doamna Maia Sandu va ieși și va explica”, a spus deputata.

În final, Tauber a spus că partidul din care face parte „va continua lupta” și – „astăzi, în Parlament, vom insista în continuare pe proiectele noastre sociale”, a conchis Tauber.

***

În data de 20 ianuarie, președintele Maia Sandu s-a adresat către popor îndemnându-i pe toți să fie solidari în condițiile crizei energetice și ale unui nou val de pandemie: «Noi toți am obosit de crize și ne dorim stabilitate […] Dar trăim într-o perioadă instabilă și nu noi suntem cei care am provocat aceste crize, nici parlamentul, nici guvernul. Trebuie să depășim împreună aceste crize».

La fel, de menționat că în Moldova a fost instituită stare de urgență în sectorul energetic. Propunerea guvernului a fost susținută de majoritatea parlamentară, la ședința extraordinară a parlamentului din 20 ianuarie. Premierul Natalia Gavrilița a declarat că starea de urgență va permite guvernului să ia decizii evitând normele legislative: «Pentru ca și voi, deputații, să aveți gaze naturale».

Premierul a menționat că starea de urgență va permite, printre altele, amânarea plăților TVA de către «Moldovagaz» în sumă de 125 milioane de lei. La fel, guvernul va putea aloca întreprinderii «Moldovagaz» suma de 550 milioane de lei ca avans pentru compensațiile pentru creșterea tarifului la gazele naturale pentru populație. Acești bani vor permite companiei «Moldovagaz» să achite datoriile către «Gazprom» pentru furnizarea de gaze naturale din luna ianuarie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Vierme în loc de cruce? Stema R. Moldova, distorsionată într-o imagine publicată de Guvern (FOTO)

Guvernul Republicii Moldova a publicat, pe 7 august, o imagine în care stema țării apare distorsionată. Imaginea însoțește o campanie prin care autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească energia electrică în orele de vârf, pe fondul crizei energetice din ultimele zile.

În una dintre ilustrațiile publicate pe pagina oficială de Facebook a Guvernului apare o priză decorată cu drapelul Republicii Moldova. Stema de pe banda galbenă a tricolorului este însă redată distorsionat.

Imaginile poartă marcajul specific conținutului generat cu inteligență artificială, ceea ce sugerează că acestea au fost create sau modificate cu ajutorul unor instrumente AI.

NewsMaker a solicitat un comentariu Guvernului. La scurt timp după solicitarea redacției, imaginea fost ștearsă de pe pagina oficială de Facebook a Executivului.

ACTUALIZARE 18:02: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NewsMaker că a „sesizat colegii de la ministerul de resort”, iar „imaginile vor fi corectate”.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Nu este pentru prima dată când autoritățile publică imagini generate cu inteligență artificială în care simbolurile statului sunt reprezentate eronat. În martie, Ministerul Afacerilor Interne a retras o imagine publicată în contextul lansării sistemului de avertizare „MD-Alert”, după ce internauții au observat că stema Republicii Moldova era distorsionată. Atunci, ministerul a recunoscut eroarea și a declarat că va manifesta mai multă atenție la utilizarea simbolurilor naționale în comunicarea publică. Detalii – AICI.

Codul penal sancționează profanarea simbolurilor de stat. Articolul 347 prevede amenzi de 42.500 lei, muncă în folosul comunității și închisoare de până la 1 an.

Pentru persoanele cu funcție de răspundere responsabile de respectarea modului de utilizare a simbolurilor de stat, amenzile pot ajunge până la 57.700 lei, iar pedeapsa cu închisoare – până la 3 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: