Андрей Мардарь/Newsmaker

(VIDEO) Dodon are trei scenarii pentru viitorul său politic: Există opțiunea să creez o mișcare „mai pro-moldovenească”

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon admite crearea unei mișcări politice „mai pro-moldovenească”. El spune că „nu întâmplător” merge prin localitățile țării. „Voi trece toate raioanele până în februarie și pe urmă voi decide”, a menționat Dodon. 

La emisiunea Morari.live, Dodon a spus că dacă vorbește de viitorul său politic atunci „sunt câteva scenarii”.

„Eu pot să revin în echipa PSRM, dar nu am plecat de acolo – în conducerea PSRM să revin și asta este destul de real. Trebuie să vedem dacă lucrul acesta o să ajute sau nu o să ajute partidul la această etapă. Evident că există și opțiunea să creez altă mișcare mai pro-moldovenească, mai puțin pe vectori geopolitici. Există o astfel de opțiune, dar eu încă nu am luat decizia: să o examinez sau nu”, a declarat fostul președinte.

„Există opțiunea în genere să plec din politică”, a adăugat Dodon.

„Spun: oameni buni, doi trei ani nu mă implic, pe urmă o să vedem. Nu știu dacă e cea mai bună în această situație pentru că în cazul acesta nu se știe ce va fi și cu Partidul Socialiștilor. Opțiuni sunt, dar nu mă grăbesc să iau decizii pentru că am cu totul alte subiecte pe agendă”, a comunicat Dodon.

El a mai precizat că „nu întâmplător” a început să meargă prin țară.

„Eu după șase luni de detenție, e tot detenție arest la domiciliu, vreau să discut cu lumea. Să văd ce spun ei, să văd tot noroiul și glodul acesta care a fost aruncat în mine și familia mea, poate oamenii în genere nu vor să mă vadă. Sincer, mă gândeam, să-i întreb: băi, vă mai trebuiesc sau nu?”, a menționat el.

Dodon spune că și-a luat timp până în februarie să treacă prin toate raioanele – „dacă aceștia nu mă vor închide pentru că pe ei tare în deranjează că eu merg prin raioane”, a spus el. „Voi trece toate raioanele până în februarie și pe urmă voi decide”, a adăugat Dodon.

Cu referire la PSRM, el a menționat: „Echipa PSRM pentru mine este natală, ca familia, pentru că eu pe fiecare lider al organizației raionale și pe fiecare deputat, inclusiv pe Vartanian care s-a dus acum la Ceban, îi cunosc foarte bine. (…) Aici eu am creat tot, evident că familia socialistă e cea mai apropiată pentru că eu am promovat-o, în pofida la unele chestii că unii pe la spate mi-au făcut multe și încearcă și acum să facă, eu știu ce încearcă. (…) De aceea e clar că colegii din PSRM sunt mai aproape și chiar dacă voi merge cu altă formulă politică, eu cred că marea majoritate se vor regăsi acolo”, a conchis Dodon.

Igor Dodon este învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”. Potrivit acuzării, socialistul ar fi primit de la ex-președintele PDM Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și 1 mln de dolari. Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”.

Socialistul Igor Dodon este vizat și în dosarul „Energocom”, cu privire la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Dodon este învinuit că, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru R. Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.

Astfel, ar fi fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de peste 11 milioane de dolari SUA, echivalentul a circa 124 de milioane de lei, mijloace bănești care ar fi fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: