poliția.md

VIDEO Doi deținuți „vindeau” lemne de foc din închisoare. Prejudiciul părților vătămate – peste 300 000 lei

Un grup infracțional condus de doi deținuți din cadrul Penitenciarului nr. 3 Leova ar fi comis peste 20 de cazuri de escrocherii pe întreg teritoriul țării. Prejudiciul părților vătămate se ridică la peste 300 000 de lei. Aceștia plasau anunțuri de vânzare a lemnelor de foc, după care solicitau cumpărătorilor să le transfere banii pe cont.

În urma acţiunilor de urmărire penală, oamenii legii au efectuat percheziții la locurile de trai ale deținuților, precum și la domiciliile complicilor aflați la libertate.

Ca rezultat, în celulele deținuților, care își ispășesc pedeapsa pentru omor, jaf și furt, au fost depistate mai multe obiecte interzise: dispozitive de stocare a informației, telefoane mobile, cartele SIM și alte obiecte care erau folosite la comiterea infracțiunii.

Precizăm faptul că deținuții aveau și doi complici la libertate, două femei, care gestionau mijloacele bănești.

În continuare se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și identificarea victimelor care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: