newsbucovina.ro

(VIDEO) Două aeronave s-au ciocnit, la sol, pe aeroportul din Suceava. Pasagerii nu au avut de suferit

Două avioane ale companiei Wizz Air s-au ciocnit, pe 14 martie, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, informează știripesurse.ro. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. 

Airbus-urile A320, care urmau să opereze în după-amiaza zilei de 14 martie zborurile din Suceava spre Dortmund și Londra, au fost avariate la sol.

Incidentul a avut loc în timp ce unul dintre cele două Airbus-uri a fost împins de la poziția de parcare pe calea de rulare a aeroportului sucevean.

Astfel, avionul înmatriculat 9H-WBV a lovit ușor cu vârful aripii ampenajul verifical al Airbusului A320 înmatriculat HA-LWZ.

Nu au existat victime, însă, din cauza incidentului, zborul din Suceava spre Dortmund, și posibil și cel spre Londra, a fost anulat.

Numărul pasagerilor care se aflau la bordul avionului, care urma să decoleze la 14:20, spre Dortmund, e necunoscut, însă aceștia au fost debarcați din avion.

În celălalt avion nu se aflau pasageri, potrivit informațiilor obținute.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Costiuc cheamă moldovenii la protest împotriva reformei fiscale: „Fiecare își ia o sticlă cu apă, pentru că afară este cald”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să participe la un protest împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027, programat în acest weekend la Chișinău. Apelul a fost lansat marți, 23 iunie, într-un videoclip publicat pe Facebook.

A venit momentul în care poporul Republicii Moldova trebuie să iasă în stradă. (…) Doar poporul Republicii Moldova poate ieși civilizat în stradă pentru a spune „nu” politicilor care urmează să aducă dezastru și devastare economică în buzunare cetățenilor. (…) Să cerem guvernării PAS să renunțe la această politică bugetar-fiscală sau să fie stopată până nu va fi consultată fiecare rubrică, fiecare creștere de TVA pe fiecare segment în parte”, a declarat Vasile Costiuc.

Astfel, deputatul a îndemnat cetățenii să participe la un protest care va fi organizat duminică, 28 iunie, începând cu ora 10:00, la Parlament.

El a spus că manifestația va fi pașnică și că nu vor fi afișate simboluri de partid.

Asta este unica noastră șansă să oprim modificările. (…) Fiecare își ia o sticlă cu apă, de jumătate de litru, pentru că afară este cald și fiecare vine, civilizat, în centrul capitalei să spună „nu” politicilor bugetar fiscale”, a menționat el.

Amintim că Ministerul Finanțelor a publicat recent proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: