Screenshot/Daria Trepova

(VIDEO) „Eu am adus statueta care a explodat”. Kremlinul acuză Kievul de atentatul în care a murit Tatarskii

Daria Trepova, tânăra de 25 de ani suspectată că a provocat explozia în care a murit „corespondentul de război” Vladlen Tatarski, un susținător înrăit al războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a fost reținută. Ministerul rus de Interne a publicat un video în care tânăra recunoaște că anume ea a adus statueta care a explodat într-un local din Sankt Petersburg. Între timp, Comitetul național antiterorist al Rusiei a acuzat Kievul că ar fi în spatele atentatului, acuzații negate de Kiev.

În imaginile publicate de MAI-ul rus, Daria Trepova recunoaște că ea este cea care a adus statueta în restaurantul unde Tatarski desfășura un eveniment. Întrebată dacă înțelege pentru ce a fost reținută, aceasta răspunde: „Aș spune că pentru aflarea la locul unde a fost asasinat Vladlen Tatarski”.

Comitetul național antiterorist al Rusiei a acuzat „serviciile secrete ale Ucrainei” că ar fi planificat atentatul. Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a menționat o ipoteză similară.

„Este un act de terorism. Ați văzut declarația Comitetului național antiterorist”, a declarat Peskov. Reprezentantul Kremlinului a adăugat: „Rusia s-a confruntat cu regimul de la Kiev. Este un regim care susține acțiunile teroriste, este un regim care stă în spatele morții Dariei Dughin, un regim care foarte posibil stă în spatele ucidererii lui Fomin, în spatele atentatului din Stand Petersburg, care stă în spatele uciderii oamenilor pe durata a multor ani, începând cu anul 2014, de aceea și se desfășoară operațiunea militară specială”, a conchis Peskov.

Amintim că, în ajun, administrația prezidențială de la Kiev a negat orice implicare în atentatul din Sankt Petersburg.

***

Numele adevărat al bloggerului Vladlen Tatarskii este Maxim Fomin. Acesta este originar din regiunea Donețk a Ucrainei și avea 40 de ani. A fost condamnat la închisoare pentru jaf armat și a fost eliberat după ce penitenciarul în care se afla a fost ținta acțiunilor armate. În 2014 s-a alăturat trupelor ruse. În perioada 2019-2020 s-a mutat la Moscova, iar după invazia Ucrainei s-a întors în regiunea Donbas în calitate de corespondent de război. În prezent deținea un canal de Telegram pro-război foarte popular, cu peste 500 de mii de abonați.

Acesta a devenit cunoscut după un video pe care l-a înregistrat de la Kremlin în timpul ceremoniei de anexare de către Rusia a teritoriilor anexate „DNR”, „LNR”, Herson și Zaporojie. Acesta exclamă: „Îi vom ucide pe toți, vom jefui pe cine trebuie. Totul va fi așa cum ne place”.

Bărbatul a murit duminică într-o cafenea din Sankt Petersburg, unde s-a produs o deflagrație. Circa 30 de persoane au fost rănite. Explozibilul ar fi fost ascuns într-o statuetă adusă de Daria Trepova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

armenia.fly-one.ru

FlyOne, declarație după perchezițiile PCCOCS și acuzațiile de spălare de bani de peste 40 mln lei: „Presiune asupra fondatorilor”

Compania aeriană FlyOne contestă informațiile prezentate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) după perchezițiile desfășurate la operatorul aerian, într-un dosar în care sunt investigate presupuse fapte de evaziune fiscală și spălare de bani. Compania susține că acțiunile procurorilor ar fi vizat, de fapt, circumstanțe legate de fondarea FlyOne și proveniența banilor investiți în 2015 și afirmă că toate fondurile au fost declarate, iar obligațiile fiscale au fost achitate integral.

Într-un comunicat emis pe 2 octombrie, FlyOne a afirmat că informațiile prezentate public de procurori nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează „o imagine eronată despre activitatea companiei”.

Potrivit companiei, perchezițiile au vizat circumstanțe legate de fondarea FLYONE și de proveniența banilor investiți la constituirea acesteia, în 2015. „Cu toate acestea, în comunicatul Procuraturii sunt invocate presupuse acțiuni desfășurate „din 2016 până în prezent”, formulare care, în opinia companiei, extinde nejustificat obiectul prezentat public și creează impresia că întreaga activitate a FlyOne din ultimii zece ani ar fi vizată de suspiciuni”, a adăugat compania.

Operatorul aerian a menționat că toate fondurile investite au fost raportate autorităților fiscale, iar obligațiile fiscale au fost achitate integral. Potrivit companiei, controalele fiscale efectuate în ultimii ani nu ar fi identificat abateri care să confirme eschivarea de la plata impozitelor.

„Persoanele care apar în interceptările făcute publice de Procuratură nu sunt, potrivit companiei, nici asociați ai FlyOne, nici proprietari și nici angajați ai companiei. Asocierea acestor conversații cu activitatea FlyOne este, în opinia noastră, de natură să creeze o percepție eronată asupra companiei și asupra persoanelor care o reprezintă”, se mai arată în comunicat.

Totodată, compania consideră că perchezițiile au loc în contextul disputei privind participațiile în FlyOne.

„Aceste acțiuni au loc în contextul disputei privind participațiile FlyOne și după ce acționarii companiei au declarat că nu intenționează să își cedeze cotele-părți. Din acest motiv, compania consideră că perchezițiile și acțiunile din ultimele zile nu pot fi analizate separat de evoluțiile din ultimele luni privind structura de proprietate a FlyOne. (…) FlyOne consideră că maniera în care sunt prezentate public aceste acțiuni reprezintă o încercare nereușită de a justifica ulterior măsuri pe care compania le califică drept disproporționate și de natură să exercite presiune asupra fondatorilor, angajaților și activității sale”, a spus firma.

Amintim că, pe 1 octombrie, PCCOCS a desfășurat percheziții la FlyOne, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, în care este vizat un presupus grup criminal organizat. Potrivit procuraturii specializate, la fondarea companiei aeriene ar fi fost folosiți aproape 41 de milioane de lei nedeclarați corespunzător organelor fiscale. Contactat de NewsMaker, președintele Consiliului de administrație al FlyOne, Vladimir Cebotari, a respins acuzațiile și a declarat că toate fondurile investite au fost raportate organelor fiscale, iar impozitele – au fost achitate integral.

***

Compania FlyOne activează pe piața din Republica Moldova din 2015. Acționarii companiei sunt Maria Cebotari – 40%, Inna Maleca – 40%, Mircea Maleca – 10% și Mariana Tabuica – 10%. Reprezentanții FlyOne susțin că operatorul deține o cotă de 30% din piața aviatică din Moldova.

Neînțelegerile dintre FlyOne și autorități au devenit cunoscute în spațiul public la sfârșitul lunii iunie 2026, după ce Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului (CEIISS) nu a aprobat investițiile FlyOne într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și a obligat compania să își modifice, în termen de 90 de zile, structura de control. Mai exact, compania urma să redistribuie cotele de proprietate, drepturile de vot sau atribuțiile conducerii, astfel încât să fie schimbate persoanele care iau deciziile principale. În practică, acest lucru presupune vânzarea sau transmiterea unei părți din acțiuni către alte persoane și schimbarea conducerii.

Urmare a acestei decizii, FlyOne a inițiat o procedură de arbitraj comercial internațional împotriva Republicii Moldova, a confirmat anterior pentru NM Vladimir Cebotari. NewsMaker a explicat în ce constă disputa dintre companie și autoritățile de la Chișinău – AICI.

Vladimir Cebotari este ex-ministru al Justiției și fost deputat democrat. El este unul dintre fondatorii companiei aeriene FlyOne, lansată împreună cu Mircea Maleca. În prezent, el este președintele Consiliului de Administrație al companiei. Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, familia Cebotari deține 40% din FlyOne prin soția lui Vladimir Cebotari, Maria Cebotari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: