NewsMaker

VIDEO Îmbrânceli în fața Curții Constituționale. Fraza cu care un bărbat a înfuriat susținătorii lui Șor

Simpatizanții Partidului „ȘOR” au ieșit, din nou, în stradă. În timp ce aceștia strigau în fața sediului Curții Constituționale a Moldoveni (CCM) „Jos Maia Sandu”, un bărbat scanda „Slava Ucrainei”. Manifestanții au început să-l blameze și să-l trimită la Președinție, iar oamenii legii pentru a evita îmbrâncelile au încercat să-l scoată pe bărbat din mulțime. 

„Slava Ucrainei! Eroilor glorie”, a strigat bărbatul, expresie pentru care manifestanții din jurul lui au început să-l blameze și să aclameze „Rușine”.

Oamenii legii, care supraveghează protestul, l-au rugat pe bărbat să iasă din mulțime pentru a nu provoca îmbrânceli.

„Eu tot am voie la protest. Eu tot vreu să protestez. Îmi doresc și eu să-l văd pe Țurcanu și pe Tauber. Când o să iasă ei, atunci și eu. Ei au probleme, eu probleme nu am”, a declarat bărbatul.

Într-un final, oamenii legii i-au permis să rămână, dar cu condiția să nu mai strige lozinca ucraineană.

Totuși, spriritele s-au înfierbântat și oamenii au început să-l huiduiască cu „Jos Maia Sandu”, iar bărbatul pentru a protesta striga „Slava Ucrainei!”.

Amintim că în dimineața de 19 iunie, la ora 10:00, judecătorii Curții Constituționale au ascultat replicile părților în dosarul privind examinarea sesizării cu privire la constituționalitatea Partidului „ȘOR”. Peste o oră, președintele CC Nicolae Roșca a anunțat că judecătorii se retrag în deliberări, iar pronunțarea deciziei va avea loc la ora 13:00.

***

Proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției a propus verificarea constituționalității Partidului „ȘOR” a fost aprobat pe 9 noiembrie 2022 de cabinetul de miniștri condus de fostul premier Natalia Gavrilița. Câteva zile mai târziu, Curtea Constituțională a declarat că a purces la examinarea sesizării.

Ministrul Justiției de atunci, Sergiu Litvinenco, menționa că în sesizarea înaintată au fost prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până atunci, formațiunea politică ar fi acționat în contradicție cu principiile statului de drept și ar pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

În replică, Șor a declarat că interzicerea formațiunii ar însemna „lezarea drepturilor” alegătorilor care şi-au dat votul pentru Partidul „ȘOR”, precum şi un „atentat la pluralismul de opinie”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: „Avem șansa unui nou început”

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public, prin care l-a felicitat pentru preluarea funcției, Gaidarji a făcut apel la un dialog „deschis, sincer și constructiv” între Chișinău și Comrat.

În mesajul său, Gaidarji a apreciat experiența lui Tofan în mediul de afaceri, despre care spune că reprezintă „o bază solidă pentru depășirea provocărilor economice și administrative ale Republicii Moldova”.

Totodată, președintele Adunării Populare s-a declarat „nedumerit” și „îngrijorat” de faptul că autoritățile Găgăuziei nu au fost invitate la consultările desfășurate de Vasile Tofan, în calitate de prim-ministru desemnat, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Parlamentului și ai societății civile.

„Astăzi avem șansa unui nou început. Dumneavoastră sunteți noul prim-ministru, iar eu sunt noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei. Niciunul dintre noi nu poartă povara vechilor conflicte și a deciziilor din trecut. De aceea, vă îndemn la un dialog deschis, sincer și constructiv”, a declarat Gaidarji.

Acesta i-a propus lui Tofan ca prima sa vizită de lucru în funcția de premier să fie în Găgăuzia. Potrivit lui Gaidarji, gestul ar transmite un „semnal puternic din partea unui conducător responsabil, care vine personal la fața locului, înțelege problema din interior și caută soluții prin dialog direct și cooperare”.

În același timp, Gaidarji și-a exprimat disponibilitatea de a veni la Chișinău împreună cu deputații Adunării Populare pentru a identifica soluții comune „în beneficiul întregii țări și al tuturor cetățenilor săi”.

„Aștept cu optimism răspunsul dumneavoastră și deschiderea pentru un nou capitol de încredere și parteneriat între Chișinău și Comrat”, a mai scris Gaidarji în mesajul adresat prim-ministrului Vasile Tofan.

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului.

În timpul dezbaterilor din Legislativ, Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu insuficient valorificat de Republica Moldova și o punte către „o superputere regională” – Turcia. Premierul a afirmat că, odată învestit, va valorifica acest potențial și va efectua o vizită la Comrat, menționând că cunoaște problemele regiunii.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut miniștrii, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: