VIDEO În premieră, Biden a calificat drept „genocid” acțiunile soldaților ruși în Ucraina, iar pe Putin – dictator

După ce anterior s-a referit la Vladimir Putin ca la un „criminal de război”, președintele SUA l-a numit „dictator” pe președintele rus și a folosit cuvântul genocid pentru acțiunile soldaților ruși în Ucraina.

„Bugetul familiei tale, capacitatea ta de a-ți umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război și comite genocid la jumătate de lume distanță”, a spus Biden, aflat marți în Iowa.

Ulterior, Casa Albă a publicat transcrierea declarațiilor făcute de Joe Biden, după ce a fost întrebat de reporteri ce l-a determinat să folosească cuvântul genocid.

„Da, l-am numit genocid. A devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur și simplu să elimine ideea de a fi, de a putea fi ucrainean. Iar cantitatea – dovezile se adună. Este diferit de ceea ce a fost săptămâna trecută. Apar – mai multe dovezi despre – literalmente, despre lucrurile oribile pe care rușii le-au făcut în Ucraina. Și vom afla din ce în ce mai multe despre devastare. Și îi vom lăsa pe avocați să decidă la nivel internațional dacă se califică sau nu, dar mie așa mi se pare cu siguranță”, se arată în declarație.

Pe 16 martie, Senatul SUA a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care se cere anchetarea acțiunilor președintelui Rusiei Vladimir Putin în calitate de „criminal de război”.

Puțini lideri internaționali au fost trași la răspundere pentru crime de război

Într-o analiză publicată de Europa Liberă România se arată că puțini sunt liderii internaționali care au fost aduși în fața justiției pentru crime de război.

Un exemplu de succes al justiției internaționale împotriva unui criminal de război de cel mai înalt rang este Slobodan Miloșevici, condamnat de un tribunal internațional al Organizației Națiunilor Unite, în 1999, pentru crime împotriva umanității. Fostul lider liberian Charles Taylor a fost și el condamnat la 50 de ani de închisoare de către Tribunalul Special pentru Sierra Leone în 2012.

Au fost și sunt însă și alte cazuri de lideri de stat acuzați de crime de război, crime împotriva umanității sau genocid ce nu au fost trași la răspundere. Un exemplu este Bashar al-Assad, al cărui regim din Siria este acuzat că a comis nenumărate atrocități împotriva propriei populații, însă care nu a fost tras la răspundere.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Participanți din Moldova și alte 59 de țări, la maratonul din Chișinău. Tofan i-a îndemnat să guste din vinurile și bucatele moldovenești

Înainte de startul maratonului din Chișinău, pe 13 septembrie, premierul Vasile Tofan le-a adresat un mesaj celor peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări. Aflat în Piața Marii Adunări Naționale, oficialul le-a urat succes și i-a îndemnat pe participanții de peste hotare să guste din vinurile moldovenești și din bucatele tradiționale.

Potrivit Guvernului, peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări participă duminică la Chișinău Marathon 2026. Ediția din acest an a generat peste 3.000 de nopți de cazare în Chișinău, a comunicat Executivul, făcând referire la estimările organizatorilor competiției.

Prim-ministrul a salutat participanții la competiție și le-a urat succes. „E o mare mândrie să văd atâta lume care, în pofida ploii, în pofida frigului, a decis să alerge astăzi pe străzile Chișinăului. Mai mult, pe lângă participanții din Republica Moldova, avem participanți din 59 de țări”, a comunicat Vasile Tofan.

În mesajul adresat participanților de peste hotare, premierul i-a îndemnat „să cunoască țara noastră dincolo de evenimentul sportiv – să guste vinurile moldovenești, bucatele tradiționale și să se bucure de timpul petrecut în Republica Moldova”.

***

„Chisinau Marathon 2026” a debutat sâmbătă, 12 septembrie, cu o competiție dedicată copiilor. Pe 13 septembrie au loc cursele principale. În legătură cu evenimentul sportiv, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Totodată, este modificat traseul mai multor rute de transport public, iar activitatea unora dintre acestea este suspendată. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: