VIDEO Înjurături și îmbrânceli la Barcelona, la acțiunea „Regimentul Nemuritor”. Un grup de ruși și-a confruntat conaționalii: Putin e terorist

Înjurături și îmbrânceli la Barcelona, după ce un grup de ruși a organizat acțiunea „Regimentul Nemuritor”. Un alt grup de cetățeni ruși i-a confruntat, spunând că Putin este terorist.

Mai mulți cetățeni ruși s-au apropiat de un grup de conaționali care purtau în piept panglica Sf. Gheorghe și desfășurau pancarte cu chipurile rudelor lor care au participat la cel De-al Doilea Război Mondial, îndemnându-i să înceteze acțiunea. Cu toate acestea, grupul care a organizat manifestația, printre înjurături, a refuzat.

În continuare, grupul de ruși a încercat să le explice conaționalilor lor că manifestația este de prisos, dat fiind războiul pornit de Rusia în Ucraina.

„Putin ne-a făcut de rușine. Noi aruncăm bombe peste case, bombardăm orașele civililor, omorâm copii. Oameni buni, suntem ucigași, ar trebui să ne fie rușine. Iar bunicii noștri, pe care voi îi arătați acum pe aceste pancarte, ar arde de rușine. Ar arde de rușine dacă ar afla că copii și nepoții lor repetă exact ce a făcut Hitler – un atac perfid asupra unei țări independente”, a spus o femeie.

La un moment dat, un bărbat din grupul rușilor care au organizat acțiunea „Regimentul Nemuritorilor” a spus că aceasta ar fi o manifestație „împotriva nazismului, ci nu de susținere pentru Putin”. Ulterior, totuși, aceștia au început să scandeze „Rusia!”, „Moarte fascismului ucrainean” și „Slavă lui Putin”.

La rândul lor, contramanifestanții au scandat „Teroriștilor. Voi susțineți terorismul” și „Putin este un terorist”.

Menționăm că imaginile video conțin limbaj licențios.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: