VIDEO Jurnalistul Nokta a fost forțat să iasă din sala de ședințe a Adunării Populare din Găgăuzia

Jurnalistul portalului notka.md, Slava Radulov, a fost escortat în afara sălii de ședințe a Adunării Populare din Găgăuzia. O persoană, prezentându-se ca cetățean al țării, l-a forțat pe jurnalist să iasă pe coridor.

La această acțiune a fost martor un bărbat care s-a prezentat drept polițist. Nu era îmbrăcat în uniformă și nu a prezentat legitimația de serviciu. Și deputații, la rândul lor, au cerut jurnalistului să plece, precizând că nu are dreptul să fie în sală și au cerut să stea la ușă.

Deputații au cerut acreditare, fără de care, potrivit acestora, jurnaliștii nu ar trebui să fie în sală.Deputatul Grigori Diulgher a început să-l critice pe reporter, inclusiv aspectul său, cerându-i să plece și să se schimbe.

Jurnalistul a mers la poliție. Ședința continuă.

Potrivit Regulamentului Găgăuziei „sesiunile plenare ale Adunării Populare sunt deschise. Orice persoană interesată poate fi prezentă la o ședință a Adunării Populare, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Potrivit art. 4 din legea accesului la informație, „orice persoană are dreptul să caute, să primească și să se familiarizeze cu informații oficiale”.

Potrivit art. 20 din Legea presei, jurnalistul are dreptul:

să primească și să difuzeze informații;

să fie acceptat de oficiali;

să realizeze înregistrări audiovizuale, filmări și fotografie;

Între timp, Ambasada Olandei în Moldova a criticat decizia aleșilor poporului, menționând că presa independentă este esența unei societăți democratice.

Oficiul Ambasadei condamnă cu fermitate încercările de a restricționa accesul presei la ședințele publice în UTA Găgăuzia.

„Locuitorii autonomiei merită informare transparentă asupra proceselor decizionale în regiune”, comunică Ambasada.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

фото из открытых источников

Israelul ar putea construi un terminal temporar la aeroportul din Chișinău pentru pelerinii evrei

Israelul ia în considerare posibilitatea construirii unui terminal temporar la aeroportul din Chișinău pentru organizarea pelerinajului anual al evreilor hasidici la Uman. Informația a fost relatată pe 5 septembrie de publicația The Jerusalem Post.

Potrivit sursei, terminalul va putea deservi până la 500 de pasageri pe oră și va fi proiectat pentru mii de evrei hasidici care călătoresc anual la mormântul rabinului Nahman din orașul Uman, Ucraina, prin teritoriul Moldovei. Zborurile spre Chișinău sunt programate pentru mijlocul și sfârșitul lunii septembrie, iar cele de întoarcere — pentru ultima săptămână a lunii.

Se estimează că construcția terminalului va costa aproximativ 2,6 milioane de dolari (43,6 milioane de lei). Cheltuielile suplimentare pentru securitate, menținerea ordinii publice și alimentație sunt estimate la încă 7 milioane de șekeli (aproximativ 35 milioane de lei). Pentru coordonarea operațiunii, Israelul va trimite în Moldova 90 de angajați ai serviciului de securitate aviatică, 24 de polițiști și 50 de traducători. Totuși, acordul nu a fost încă aprobat. Potrivit televiziunii N12, Moldova insistă asupra transferului imediat al fondurilor, în timp ce în Israel se afirmă că este imposibil să se realizeze acest lucru într-un interval atât de scurt.

Amintim că, pe 25 august, premierul Dorin Recean a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. Părțile au discutat, între altele, despre organizarea pelerinajului anual al evreilor hasidici. Netanyahu a declarat că Israelul va acoperi cheltuielile legate de securitate și logistică pentru pelerinaj.

***

Anul trecut, Republica Moldova nu a permis pelerinilor evrei să tranziteze prin Aeroportul Internațional Chișinău spre Uman. Atunci, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru NM că decizia autorităților s-a bazat pe capacitatea de procesare a aeroportului, pe aspecte de securitate și pe neîndeplinirea obligațiilor de către organizatori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: