unica.md

(VIDEO) Krasnoselski promite „măsuri similare” de la Tiraspol, drept răspuns la legea cu privire la separatism

Liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski susține că legea care pedepsește separatismul poate atinge, la dorința autorităților de la Chișinău, pe orice locuitor al regiunii transnistrene. La rândul său, acesta informează că a introdus modificări în Codul lor Penal, care le va permite să acționeze similar.

„Din punct de vedere formal, această lege, pe care eu desigur că am citit-o, ne poate atinge absolut pe toți. Pe cei care sunt la datorie, pe șefii lor, pe cei care achită impozite. Chiar și achitarea impozitelor se va considera ca susținerea separatismului. După dorință, se va considera susținerea separatismului. Întrebarea este alta, care va fi dreptul practicii derogatorii. Desigur că noi vom rezista 100%. Noi nu stăm cu mâinele în sân. Am introdus unele modificări în Codul nostru Penal, care ne vor permite să-i tragem la răspundere pe toți cei care vor aplica legea cu privire la separatism în privința cetățenilor transnistreni”, a declarat Vadim Krasnoselski.

Deputații parlamentului au votat încă la 2 februarie, în lectură finală, modificările Codului penal, care conține și articolul „Separatism”. Legea va intra în vigoare pe 18 martie.

***

În decembrie 2022, Tiraspolul a solicitat explicații din partea Chișinăului cu privire la proiectul de lege care prevede pedepse penale pentru separatism. Un demers în acest sens a fost expediat de către Vitalii Ignativ, așa-numitul „ministru de externe” din stânga Nistrului.

Ignatiev susținea că amendamentele elaborate de Chișinău la Codul Penal „ar putea avea un efect distrugător asupra întregului proces de negocieri”.

„Vitalii Ignatiev a anunțat că „MAE” a solicitat prin canalele oficiale explicații din partea părții moldovenești cu privire la proiectul de lege supus examinărilor. De asemenea, s-a luat decizia de a trimite o adresare în adresa parlamentului RM cu scopul de a cere explicații cu privire la amendamentele la Codul Penal”, se arăta într-un comunicat de presă.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a declarat pentru portalul rus Kommersant, într-o discuție despre noua lege, care prevede sancțiuni pentru separatism, că reprezentantul Tiraspolului responsabil de „afacerile externe” ale regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, „poate fi arestat, când va veni la Chișinău”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: