Vladimir Putin

VIDEO La circa 20 de ore de la atacul de la Crocus City Hall, Putin s-a adresat poporului rus: „O execuție demonstrativă”

24 martie a fost decretată zi de doliu național în Federația Rusă în memoria victimelor atacului de la sala de concerte Crocus City Hall din regiunea Moscova. Precizarea a fost făcută de președintele rus Vladimir Putin într-o adresare către națiune din 23 martie – prima de la atacul din ajun care a curmat viața și a rănit sute de persoane. Liderul de la Moscova a transmis condoleanțe rudelor și apropiaților celor uciși și a promis ajutor pentru cei care au avut de suferit. Putin s-a referit și la investigațiile pe marginea atacului, repetând versiunea anunțată de FSB: 11 persoane au fost reținute, inclusiv patru care au deschis focul asupra celor prezenți în Crocus City Hall, care ar fi plănuit să fugă în Ucraina.

La aproape douăzeci de ore de la atacul din Crocus City Hall, la 15:30 (ora Moscovei), la televiziunile federale a fost difuzată adresarea președintelui Rusiei Vladimir Putin către popor. Acesta a fost primul mesaj transmis de șeful statului rus, după tragicul atac din suburbia Moscovei.

Vladimir Putin și-a început discursul cu mulțumiri pentru toți cei care au ajutat în timpul atacului de la Crocus City Hall – echipajelor de pe ambulanță și a aviației sanitare, pompierilor, forțelor speciale, salvatorilor și oamenilor de rând.

Acesta a transmis condoleanțe rudelor persoanelor care au fost omorâte și a promis ajutor pentru victime. „Ajutorul necesar îl vom acorda tuturor familiilor în viața cărora a venit nenorocirea, răniților și celor care au avut de suferit. Exprim condoleanțe sincere și profunde tuturor celor care și-au pierdut rudele și apropiații. Împreună cu dvs, este îndoliată toată țara, tot poporul”, a spus el.

În acest context, Putin a anunțat că decretează data 24 martie zi de doliu pe întreg teritoriul Federației Ruse.

Putin a vorbit și despre investigațiile care se desfășoară pe cazul atacului de la Crocus City Hall. Acesta a repetat versiunea anunțată, anterior, de Serviciul Federal de Securitate (FSB).

În ceea ce privește investigarea acestei infracțiuni și rezultatele acțiunilor operative de căutare, în prezent pot fi spuse următoarele: toți cei patru executori ai acestui act de terorism, toți cei care au împușcat, au omorât oameni au fost găsiți și reținuți. Au încercat să se ascundă și se deplasau în direcția Ucrainei, unde, potrivit datelor preliminare, pentru ei, din direcția ucraineană, le-a fost pregătită o fereastră pentru trecerea graniței. În total, au fost reținuți 11 oameni”,  a menționat acesta.

Președintele rus a făcut, de asemenea, apel la comunitatea internațională. El a declarat că Federația Rusă este gata să-și unească forțele cu alte țări în lupta contra terorismului internațional.

Vladimir Putin a calificat atacul ca fiind o „acțiune sângeroasă menită să inducă frică”.

Deja este clar că ne-am confruntat nu doar cu un atac terorist planificat cu cinism, ci cu o crimă în masă pregătită împotriva unor oameni lipsiți de apărare. Făptații au venit anume pentru a ucide, pentru a împușca cetățenii și copii noștri. Așa cum făceau naziștii cândva pe teritoriile ocupate, ei au plănuit să organizeze o execuție demonstrativă, o acțiune sângeroasă menită să inducă frică. Toți executorii, organizatorii și comanditarii acestei infracțiuni vor primi o pedeapsă corectă și inevitabilă”, a comunicat liderul de la Moscova.

Putin a declarat că, în aceste momente, „datoria” poporului rus este să fie „aliniat”. „Datoria noastră comună, acum, a tovarășilor noștri de pe front, a tuturor cetățenilor țării este să fim aliniați împreună. Am încredere că așa va fi. Pentru că nimeni și nimic nu poate să zdruncine unitatea și voința noastră”, a spus el.

***

Precizăm că atacul de la Crocus City Hall, amplasat în orașul Krasnogorsk, regiunea Moscova, a avut loc pe 22 martie, în jurul orei 20:00. Bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj, care aveau asupra lor arme de foc, au dat buzna în sală și au început să împuște persoanele prezente, reunite la un concert al trupei rock „Piknik”. Ulterior, în clădire s-a auzit o explozie, urmată de izbucnirea unui incendiu puternic. Flăcările au distrus etajele superioare ale Crocus City Hall și au provocat prăbușirea acoperișului. Potrivit Comitetului de Investigații al Federației Ruse, 133 de persoane și-a pierdut viața în urma atacului. Totuși, canalele de Telegram apropiate de structurile de forță ruse au raportat un număr mai mare – 150. Alte 121 de persoane au fost spitalizate, a precizat Ministerul Sănătății de la Moscova.

Ucraina – țară care se confruntă mai bine de doi ani cu invazia rusă, începută la ordinului lui Vladimir Putin – a negat din primele ore ale atacului că ar avea vreo legătură cu acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

social.gov.md

Compensații la energie 2026-2027: Înscrierile încep la 1 octombrie. Prin ce filtre vor trece solicitanții?

Cererile pentru compensațiile la energie în sezonul rece 2026-2027 vor putea fi depuse începând cu 1 octombrie. Despre aceasta a anunțat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, la ediția din 14 septembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, în cadrul căreia a vorbit și despre filtrele prin care vor trece solicitanții.

Potrivit ministrei, compensațiile vor fi pentru 5 luni: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Înscrierile vor începe la 1 octombrie. „Pe 1 octombrie intenționăm să avem o conferință de presă, unde vom anunța câte gospodării vor beneficia de compensații, care va fi compensația maximă și minimă și ce buget vom avea pentru compensații”, a comunicat ministra.

Natalia Plugaru a spus că anul trecut au fost 620 de mii de gospodării sau peste 70% care au beneficiat de compensații. Anul acesta se va decide dacă „dăm o sumă mai mare, dar la un grup mai mic de gospodării sau totuși împărțim bugetul la mai multe gospodării”. Potrivit ministrei, în acest sens sunt făcute diferite scenarii și simulări.

În ceea ce ține de filtre, ministra a spus că se vor verifica veniturile persoanelor care au o factură la energie sau la gaz mare, dar arată că are venituri zero. Se va verifica dacă solicitantul are apartament, ce conturi are în bancă, ce prestații sociale are, dacă are afacere. Se va verifica la Poliția de Frontieră dacă persoana care depune cererea, eventual, nu se află o perioadă lungă pe teritoriul țării și atunci decade din dreptul la compensație. „Anul acesta ne gândim să introducem și deținerea automobilului, ceea ce nu a fost anii trecuți. Dar iarăși sunt discuții ca să vedem să nu descalificăm familia doar pentru că are mașină. Deci, probabil, va fi dacă ai două autovehicule sau care sunt, nu știu, mai noi de cinci ani sau de șapte ani”, a adăugat ministra.

Ministra a mai spus că nu înțelege „percepția că primesc compensații cei care nu ar trebui”, pentru că „sistemul e destul de riguros”. „Pentru persoanele care declară venit zero, noi automat indicăm că el are un salariu minim cel puțin. Acum ne gândim poate să arătăm chiar salariu mediu”, a menționat Plugaru. Astfel, potrivit ministrei, dacă ai un salariu minim, „nu neapărat” ești beneficiar al compensației. În acest caz, a comunicat Plugaru, „persoana care trăiește pe picior larg cu siguranță are proprietăți, are un apartament mare sau are două apartamente și atunci din start decazi din compensații”.

Tot la subiectul compensațiilor, ministra a fost întrebată cum statul va face diferență între o persoană care nu poate munci și are nevoie de ajutor și între o persoană care poate munci dar trăiește în principal din ajutoare sociale. „Ajutorul social se acord conform unor criterii destul de riguroase. (…) Acum vrem să facem și mai riguros. Să oferim, de exemplu, o perioadă-limită – cât poți sta pe ajutorul social. (…) Va trebui să vedem criteriile și în funcție de situația din familii, pe ce perioadă să oferim cumva maxim acest ajutor”, a menționat Plugaru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: