(VIDEO) La frontiera dintre Polonia și Belarus s-a adunat o coloană numeroasă de migranți din Siria și Irak, însoțită de persoane înarmate

În dimineața de 8 noiembrie, la punctul de trecere „Bruzgi-Kuźnica”, dintre Belarus și Polonia, a fost observată o coloană mare de migranți. Printre aceștia sunt și copii mici. Majoritatea ar fi refugiați din Irak și Siria, scrie Novaya Gazeta. Vameșii belaruși au declarat pentru RIA Novosti că numărul acestora este de peste 1000 de persoane. Acestea se deplasau de-a lungul șoselei, iar în apropierea lor au fost observați oameni înarmați, în haine de camuflaj. O parte dintre refugiați a luat-o spre pădure, cu scopul de a ajunge în UE.

La scrut timp, grănicerii însoțiți de câini au format un lanț uman de-a lungul punctului de trecere a frontierei, iar unii refugiați au schimbat direcția de deplasare și s-au îndreptat spre pădure. Astfel, o parte din coloană a luat-o spre punctul de trecere a frontierei, iar cealaltă – spre pădure, de unde ar uma să ajungă în Polonia.

„În Belarus, nu departe de frontiera cu Polonia, s-a adunat un grup mare de migranți. Au luat-o în direcția Poloniei, vor încerca să pătrundă în Polonia”, a declarat șeful Serviciilor Speciale de la Varșovia. Acesta a mai spus că

„a început cea mai gravă tentativă de pătrundere forțată în Polonia”

 

Ministrul de Interne a menționat că frontiera poloneză este păzită de poliție, militari și grăniceri. Oficialul a adăugat că Serviciul polonez de grăniceri numără 16 mii de oameni, iar acesta va fi ajutat de 1300 de angajați ai agenției Frontex (Agenția UE pentru securitatea frontierelor), precum și 10 mii de soldați și polițiști.

Autoritățile de la Varșovia se întrunesc în ședință de urgență, cu participarea premierului, a ministrului de Interne și al celui al Apărării.

„Vom reacționa în funcție de evoluția situației. Sunt convins că autoritățile belaruse vor să obțină un conflict care se va solda cu victime. Nu înțelegem ce se întâmplă de partea cealaltă a frontierei”, a declarat viceministrul de Interne al Poloniei.

Autoritățile din Belarus au confirmat informația privind grupul numeros de migranți. „La acest pas disperat i-a provocat atitudinea indiferentă și fără suflet a autorităților din Polonia. Partea belarusă a adoptat toate măsurile necesare pentru asigurarea funcționării canalelor internaționale de comunicare, precum și a asigura siguranța acelor oameni”, a declarat Comitetul de Grăniceri de la Minsk.

Statele vecine cu Belarus au dat alarma în repetate rânduri cu privire la situația migranților, care s-a complicat în ultima perioadă. La sfârșitul lunii august, Polonia a anunțat despre intenția de a construi un gard cu înălțimea de 2,5 metri de-a lungul frontierei. Autoritățile din Lituania au declarat că grănicerii belaruși ar fi traversat frontiera țării și au „împins” pe teritoriul UE un grup de migranți. În urma unor avertizări repetate, belarușii s-au întors în țara lor.

După Lituania, și Letonia a întărit controlul la frontiera cu Belarus, iar în iulie a adoptat o lege care restrânge drepturile migranților ilegali. Din cauza agravării situației, pe 11 august, a fost declarată stare de alertă în trei regiuni de frontieră și în orașul Daugavpils.

Situația la frontieră s-a agravat după ce Belarus a slăbit controlul la frontiera cu UE, ca reacție la sancțiunile adoptate față de Minsk, în urma aterizării forțate a avionului Ryanair la Minsk, în care se afla ex-redactorul-șef al portalului NEXTA Roman Protasevici și iubita sa, rusoaica Sofia Sapega.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: