VIDEO Lei africani, plimbați în pădurea de la Ștefan Vodă. Reacția autoritățile după imaginile postate pe internet
Full Article 1 minutes read

VIDEO Lei africani, plimbați în pădurea de la Ștefan Vodă. Reacția autoritățile după imaginile postate pe internet

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu doi pui de leu. Acestea ar fi fost scoase la plimbare în raionul Ștefan Vodă. Inspectoratul pentru Protecția Mediului s-a autosesizat. Conducerea instituției susține că plimbarea animalelor sălbatice pe terenurile publice reprezintă o sfidare a normelor legale, chiar și având toate actele în regulă. Totuși, cele din urmă urmează a fi verificate de autorități. 

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ion Bulmaga susține că instituția la conducerea căreia se află s-a autosesizat pe marginea imaginilor video apărute în mediul online „referitoare la plimbarea a două exemplare de leu african pe terenurile publice din raionul Ștefan Vodă”.

„Au fost solicitate de la Agenția de Mediu copia actelor care atestă înregistrarea unei colecții zoologice pentru a vedea legalitatea acestor acțiuni, iar dacă cineva chiar și având toate actele în regulă, crede că poate așa pur și simplu să plimbe animale sălbatice pe terenurile publice, se greșește foarte tare, acest lucru fiind nimic altceva, decât sfidarea normelor legale”,a menționat șefia Inspectoratului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: