VIDEO Maia Sandu a comentat întrevederea organizată de Natalia Morari, la care au participat Dodon, Filat, Vlah și Chicu
Full Article 3 minutes read

VIDEO Maia Sandu a comentat întrevederea organizată de Natalia Morari, la care au participat Dodon, Filat, Vlah și Chicu

Președinta Maia Sandu a comentat întrevederea moderată de Natalia Morari, la care au participat Ulianovschi, Filat, Chicu, Dodon, Vlah inclusiv Vartanean. Potrivit șefei statului, Republica Moldova este o țară democratică și oamenii se pot întâlni și pot discuta în orice format și orice subiect. „Atât timp, evident, cât aceste subiecte nu contravin intereselor cetățenilor Republicii Moldova și securității naționale”, a adăugat Sandu. 

Pe 23 mai, solicitată de NewsMaker să comenteze întrevederea moderată de Natalia Morari, la care au participat mai mulți politicieni în vederea desemnării unui candidat comun la alegerile prezidențiale, Maia Sandu a declarat:

„Republica Moldova este o țară democratică, oamenii se pot întâlni, pot discuta în orice format și orice subiect. Și noi în continuare o să lucrăm ca să creăm condiții pentru ca oamenii să poată să se întâlnească și să discute orice își doresc atât timp evident cât aceste subiecte nu contravin intereselor cetățenilor Republicii Moldova și securității naționale”, a precizat șefa statului.

Amintim, pe 17 mai, liderul socialist Igor Dodon anunța că mai mulți lideri ai unor partide de opoziție au avut o întrevedere pentru a discuta posibilitatea propunerii unui candidat unic la alegerile prezidențiale. Liderul Partidului Socialiștilor nu a dezvăluit cine a participat la întâlnire, însă a precizat că aceasta a avut loc la inițiativa jurnalistei Natalia Morari. Detalii AICI.

Pe 19 mai, jurnalista Natalia Morari a publicat imagini de la întrevedere. Potrivit imaginilor, la întâlnire au fost: jurnalista Natalia Morari, fostul ministru de Externe în cabinetul de miniștri condus de democratul Pavel Filip, Tudor Ulianovschi, fostul premier și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova Vlad Filat, fostul premier și lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei Ion Chicu, fostul președinte și lider al socialiștilor Igor Dodon, fosta bașcană Irina Vlah și deputatul neafiliat Gaik Vartanean, care a aderat la Partidul „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), fondat de primarul capitalei Ion Ceban. La întâlnire au fost inclusiv politologul Ian Lisnevschi, fostul viceministru de externe Valeriu Ostalep, ex-ministrul Justiției Stanislav Pavlovschi și avocata Fulga Grabovschi. Potrivit Nataliei Morari, aceștia au avut rolul de „observatori”.

***

Alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 20 octombrie. Concomitent, se va desfășura și un referendum, în cadrul căruia cetățenii Republicii Moldova vor fi întrebați dacă susțin aderarea țării la Uniunea Europeană.

Printre cei care au anunțat deja oficial că vor candida se numără:

– Maia Sandu (actuala președintă a țării)
– Tudor Ulianovschi (ex-ministru de externe în guvernul Filip)
– Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de interne)

Printre cei care au declarat că iau în considerare posibilitatea de a candida la funcția de șef al statului, însă nu au luat o decizie finală se numără:

– Ion Chicu (președintele PDCM, ex-premier)
– Renato Usatîi (liderul „Partidului Nostru”, ex-primar de Bălți)
– Ion Ceban (liderul MAN, primar de Chișinău)


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: