Maia Sandu

(VIDEO) Maia Sandu, apel la solidaritate: „Dacă consumatorii din România ar face un efort, cantitatea economisită ar fi suficientă pentru Moldova”

Republica Moldova este interesată să cumpere o cantitate mai mare de energie electrică din România, iar acest lucru ar putea fi realizat inclusiv dacă consumatorii din țara vecină „ar face un efort pentru a economisi puțin”. Declarația a fost făcută de către președinta Republicii Moldova Maia Sandu, într-un interviu pentru portalul G4Media. Șefa statului a adăugat că Moldova și-ar dori și un contract pentru furnizarea gazelor naturale din România la un preț la nivelul celui plătit de consumatorul din țara vecină.

Într-un interviu acordat jurnalistului român Cristian Pantazi, președinta Republicii Moldova a explicat că țara are nevoie de surse alternative pentru energie electrică, întrucât nu mai poate cumpăra energie electrică din Ucraina și pentru că nu a fost încheiat în luna noiembrie un contract cu Centrala de la Cuciurgan. Maia Sandu a menționat că soluția ar putea fi inclusiv datorită consumatorilor români, dacă aceștia ar „economisi puțin”.

România ne furnizează anumite cantități, dar vom avea nevoie de cantități mai mari. Acest subiect l-am discutat cu domnul președinte Iohannis și cu domnul prim-ministru și ambii au promis să caute soluții. Eu cred că dacă inclusiv consumatorii din România ar face un efort pentru a economisi puțin, această cantitate economisită ar fi suficientă pentru Republica Moldova pentru ca noi să putem să depășim care este consumul estimat de energie electrică al Republicii Moldova”, a declarat Sandu.

Șefa statului a precizat că Moldova cumpără aproape 200 de megawați astăzi din România și ar trebui să mai crească puțin această cantitate.

Probabil această cantitate cumpărată din România reprezintă o treime sau mai mult. Ar trebui să avem această rezervă, să știm că putem să cumpărăm mai mult în situația în care nu reușim să cumpărăm deloc de la Cuciurgan”, a explicat președinta Moldovei.

Maia Sandu a mai spus că prețul cu care cumpără Moldova, în prezent, energie electrică din România nu este prea mare. În același timp, Moldova ar vrea să încheie un contract privind furnizarea gazului din România, însă la un preț preferențial.

Am discutat și despre un eventual contract pentru furnizarea gazelor naturale și aici, evident ne-am dori să plătim un preț la nivelul prețului plătit de consumatorul din România”, a declarat președinta R. Moldova.

Amintim că președinta Maia Sandu a efectuat o vizită oficială în România. Maia Sandu a precizat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă, spunând că cei doi i-au dat promis că vor căuta soluții pentru a crește cantitatea de energie furnizată Moldovei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев/NewsMaker

Plahotniuc, arestat în Grecia, s-a ales cu dosar penal în România. Asupra lui au fost găsite acte românești false

În România a fost pornit un dosar penal privind mai multe documente false, pretins a fi emise de statul român, care au fost găsite asupra ex-liderului PDM de la Chișinău, Vladimir Plahotniuc, arestat în Grecia. Anunțul a fost făcut într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de la București din 26 iulie.

Ministerul de Interne al României a transmis că a primit de la autoritățile elene copii de pe șase documente de identitate aflate în posesia lui Plahotniuc.

În urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport, constând în suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identității titularului. Această intervenție asupra documentelor reprezintă o modificare neautorizată a elementelor de identificare, susceptibilă de a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, sens în care la nivelul Direcției Investigații Criminale din cadrul Poliției Române a fost deschis un dosar penal”, a menționat MAI.

Potrivit instituției, verificările efectuate la nivelul structurilor MAI au arătat că un singur document dintre cele șase este autentic și emis de statul român. Este vorba despre un pașaport care a fost eliberat pe numele real al lui Plahotniuc, „anterior emiterii unei interdicții” cu privire la acesta.

Amintim că Vladimir Plahotniuc și fostul deputat democrat Constantin Țuțu au fost reținuți pe 22 iulie pe un aeroport din Grecia, în timp ce încercau să părăsească țara cu destinația Dubai. Ambii au fost plasați în arest preventiv pentru 40 de zile.

Pe 24 iulie, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, în urma reținerii lui Plahotniuc și Țuțu, au fost ridicate mai multe documente ce indică folosirea unor identități multiple. Actele, eliberate de mai multe state, conțin nume, fotografii și date de naștere diferite – unele fiind emise chiar de același stat, dar pentru identități diferite.

În aceiași zi, Procuratura Generală a comunicat că a transmis autorităților din Grecia cererea oficială de extrădare a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Autoritățile de la Chișinău și-au exprimă încrederea că partea elenă va da curs solicitării și îl va preda justiției din Republica Moldova, pentru ca Plahotniuc să răspundă în fața legii pentru faptele de care este acuzat.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal în Republica Moldova pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, în conformitate cu Codul penal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: