(VIDEO) Maia Sandu, către polițiști: „Promovarea în funcție nu trebuie să depindă de relația cu șeful”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a felicitat polițiștii pentru efortul pe care îl depun în fiecare zi pentru ca moldovenii să se simtă în siguranță. Șefa statului consideră că în contextul războiului din Ucraina ar trebui să creștem încrederea societății în poliție. Declarațiile au fost făcute pe 19 decembrie la evenimentul dedicat Zilei Poliției Republicii Moldova.

„Trăim o perioadă foarte dificilă, cu războiul la hotar. Suferința poporului ucrainean ne este aproape. Fiecare dintre noi înțelege că pacea și stabilitatea sunt foarte fragile. În toată această perioadă, Republica Moldova a acționat într-un mod care să protejeze republica de război. Am făcut totul pentru a ne asigura că cei care vor să aducă războiul, dezbinarea și provocările și în țara noastră, să nu reușească. Poliția, susținută de alte instituții ale statului, are un rol-cheie în asigurarea ordinii publice, securității și stabilității, mai ales acum, când suntem atacați inclusiv cu mijloace hibride, pe fundalul multiplelor crize care provoacă nemulțumirea cetățenilor. Sistemul polițienesc, prin poliția locală, poliția de patrulare, poliția de investigație și alte structuri specializate, are un rol major în gestionarea crizei de securitate prin care trecem. Aveți responsabilitatea supremă de prevenire a provocărilor, de asigurare a ordinii publice și a siguranței fluxului de refugiați. O serie extinsă de alte activități complexe și operațiuni speciale garantează siguranța cetățenilor noștri. Știu că ați muncit deosebit de mult în anul care trece”, a apreciat președinta.

Șefa statului a mai adăugat că înțelege că remunerarea pentru munca și sacrificiile polițiștilor nu este încă una justă, dar se lucrează și la acest capitol. Totodată, Sandu a menționat că nici anul 2023 nu va fi ușor, dar republica noastră are mulți prieteni, care vor continua să ne sprijine.

„Așa cum știți, România, Germania, Franța, Polonia, Statele Unite, alte state, care la fel trec prin crize și provocări, găsesc timp, bani și resurse să ne fie alături în această perioadă. Acceptarea Republicii Moldova în calitate de țară-candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană este un semnal clar că suntem de partea bună a lumii, de partea celor care rezolvă neînțelegerile prin tratative și discuții, nu cu bombe. În acest proces de integrare, R. Moldova va avea multe oportunități pentru a atrage fonduri, pentru a moderniza infrastructura și serviciile publice, pentru a implementa reforme care să ne facă mai rezistenți, mai puternici, mai protejați. În acest sens, și pentru poliția națională se deschid multe oportunități de modernizare și de creștere a capacităților. Vă îndemn să folosiți aceste oportunități și la nivel individual”, a adăugat președinta.

Lidera de la Chișinău consideră că trebuie să creștem încrederea societății în poliție.

„Trebuie să ridicăm prestigiul profesiei de polițist. Promovarea în funcție și grad nu trebuie să depindă de relația personală cu șeful și colegii, ci numai de valoarea imparțială a performanței și de abilitățile demonstrate”, a punctat Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

customs.gov.md

Spatari apără taxarea coletelor din China: „Acum plătești salariile muncitorilor din China, dar nu contribui la salariile profesorilor din Moldova”

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS Marcel Spatari, nu crede că persoanele vulnerabile sunt cele care cumpără cel mai mult de pe platformele internaționale. El susține aplicarea TVA pentru toate coletele din străinătate, dar spune că intrarea în vigoare a măsurii, planificată pentru 1 octombrie, ar trebui amânată.

Oficialul a fost întrebat, în cadrul emisiunii „Rezoomat”, de ce guvernarea insistă asupra taxării coletelor de pe Temu, Shein sau AliExpress, în condițiile în care mulți oameni cu venituri mici cumpără de pe platformele internaționale.

„Eu nu cred că este adevărat. Nu cred că cei mai vulnerabili cumpără de pe platformele online din străinătate, din China. Este vorba, probabil, despre clasa de mijloc, care se descurcă să plătească online. Aici trebuie să ai un pic de educație privind utilizarea internetului. Cei mai vulnerabili sunt, totuși, din zonele rurale. Știu că și acolo se cumpără, dar nu e o definiție că dacă cumperi de pe platforme ești sărac. Știu foarte mulți care sunt înstăriți sau din clasa medie care utilizează pe larg aceste platforme. Cumpără pentru că este mai ieftin”, a declarat deputatul.

Spatari consideră că nu este echitabil ca produsele cumpărate în Moldova să fie supuse TVA de 20%, iar coletele din China cu o valoare de până la 150 de euro să fie scutite de această taxă. El a menționat că banii colectați din TVA ajung la buget și sunt folosiți inclusiv pentru politicile sociale.

„Acum când cumperi fix același produs din China ai plăti salariile la muncitorii din China, dar nu contribui cu nimic – nu vorbesc la economia din Moldova – la politicile sociale din Moldova, nu contribui cu niciun bănuț la salariul profesorilor. Eu nu am nimic împotrivă, e dreptul fiecăruia să-și cumpere produse de unde dorește, dar cred că este corect și echitabil să se plătească TVA pe tot consumul. Dacă plătim TVA pe o cămașă cumpărată în Moldova, cred că ar fi corect să plătim TVA și pe o cămașă cumpărată din Turcia sau din China”, a explicat parlamentarul.

Președintele comisei parlamentare Economie, buget și finanțe a recunoscut că noile reguli ar putea provoca nemulțumiri, deoarece „adaugă o etapă în plus unui serviciu care era comod” pentru cumpărători.

În același timp, Spatari consideră că termenul de 1 octombrie – când ar urma să intre în vigoare noile reguli – este prea scurt pentru aplicarea măsurii.

„Din punctul meu de vedere, este un termen mult prea restrâns pentru operatorii poștali. Am avut o întâlnire cu operatorii poștali, mi-au explicat problemele logistice, operaționale care vor apărea, riscurile care sunt. Eu sunt de părere că trebuie să amânăm intrarea în vigoare. Cu cât – vom discuta cu colegii. Dar, conceptual ea este corectă”, a mai declarat Marcel Spatari.

Precizăm că mărfurile comandate de pe platformele din străinătate urmează să fie impozitate cu TVA de 20%. În plus, pentru fiecare colet va fi percepută o taxă fixă de 12 lei. Prevederile fac parte din proiectul politicii fiscale pentru 2027, aprobat de Parlament în prima lectură și care urmează să fie examinat în lectura a doua. Autoritățile propun ca măsura să fie aplicată începând cu 1 octombrie.

În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: