Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj adresat moldovenilor în ajunul celei de-a 31 aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Șefa statului a amintit de unitatea și bunătatea de care a dat dovadă poporul moldovean în cele șase luni de război ruso-ucrainean, îndemnându-i pe moldoveni să nu uite, să păstreze și să amplifice această imagine. „Suntem o țară mică cu inimă mare”, a scris șefa statului pe pagina sa de Facebook.
„Acum șase luni, liniștea vecinilor noștri ucraineni a fost spulberată de un război crunt, care continuă să le distrugă satele și orașele, și să răpească vieți omenești. Din prima zi, oamenii din Moldova au respins răul războiului și și-au deschis larg casele și inimile pentru copiii, femeile și bătrânii Ucrainei, care fugeau din calea distrugerii și a morții. Am demonstrat astfel nouă înșine și lumii întregi, printr-o solidaritate de admirat, că suntem gata să-i ajutăm pe cei, cărora le este mai greu decât nouă. Iar faptele noastre au arătat că suntem o țară mică cu inimă mare”, a scris președinta Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
În preajma Zilei Independenței Republicii Moldova, șefa statului a îndemnat poporul moldovean să nu uite, să păstreze și să amplifice această „imagine de unitate și bunătate”.
„Această imagine pe care o avem astăzi despre noi ca popor și ca țară – ea ne spune că putem conta unii pe alții”, a mai spus șefa statului.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!