VIDEO Mașinile foștilor președinți Snegur și Lucinschi, scoase din garajul Parlamentului pentru a fi admirate de copii

De Ziua internaţională a ocrotirii copilului, Parlamentul invită copiii să admire mașinile de epocă din dotarea instituției. În fața clădirii Legislativului vor fi expuse două automobile retro – Limuzina ”Gaz-14”, anul producerii 1987, și ”ZIL 41047”, anul fabricării 1989.

Potrivit reprezentanților Parlamentului, automobilele au fost, în trecut, folosite pentru transportarea oficialilor de rang înalt, fiind utilizate de foștii președinți Mircea Snegur și Petru Lucinschi.

Pe parcursul zilei, micii vizitatori vor putea să se plimbe cu cele două bijuterii pe patru roți din garajul Parlamentului.

 

La fel, vor avea loc și alte evenimente dedicate sărbătorii copiilor, la care sunt invitați să participe și copiii familiilor refugiate din Ucraina.

Tot cu acest prilej, în incinta Parlamentului este vernisată Expoziția de desen ”Pacea și războiul, prin ochii copiilor”, organizată în cadrul Programului Național ”Respect Moldova, uniți pentru PACE”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Presa ucraineană: Kievul analizează posibilitatea de a depozita produse alimentare în Moldova. Guvernul de la Chișinău: „Nu există discuții”

Ucraina examinează posibilitatea de a depozita produse alimentare în țările vecine, inclusiv în Republica Moldova, după ce mai multe depozite și centre logistice ucrainene au fost avariate sau distruse în atacurile rusești. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean responsabil de politici agrare și alimentație, Taras Vîsoțkîi, într-un interviu pentru RBC-Ucraina.

Potrivit oficialului, spațiile ar urma să fie amplasate în apropierea frontierei, astfel încât produsele să poată fi transportate rapid în Ucraina atunci când va fi necesar.

„În prezent, analizăm dacă sunt necesare modificări ale legislației Ucrainei, Uniunii Europene sau Republicii Moldova. Relocarea capacităților de depozitare se află deocamdată în etapa de examinare. Ambasadele Ucrainei au primit, de asemenea, sarcina de a analiza posibilitățile existente și de a stabili contacte cu proprietarii spațiilor de depozitare din țările respective”, a declarat oficialul ucrainean pentru RBC-Ucraina.

Solicitat de NewsMaker să comenteze declarațiile oficialului ucrainean, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, a precizat că, „deocamdată nu există discuții pe acest subiect”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: