(VIDEO) Moldoveanul-campion european la lupte libere este la limita sărăciei. A fost lansată o campanie de colectare de fonduri

Familia lui Cătălin Spînu, care recent a obținut titlul suprem European la lupte libere, se află la limita sărăciei. Reprezentanții Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice din orașul Călărași anunță că au inițiat o campanie de donații pentru familia băiatului.

Cătălin Spînu este discipolul școlii sportive din Călărași. La doar 15 ani, el a luat medalia de aur la Campionatul Europei la Lupte Libere.

„Cătălin a contribuit la promovarea imaginii orașului și întregului raion Călărași, chiar și a întregii Republici Moldova și a sportului moldovenesc în general”, spune instituția.

Reprezentanții școlii menționează că sportivul provine dintr-o familie numeroasă de romi socialmente vulnerabilă.

„Au venituri mici, din care o mare parte revine diferitor alocații pentru copii și ajutor material de la asistența socială”, susține instituția, menționând că mama lui Cătălin este singura din familie care ar putea să câștige bani pentru întreținerea întregii familii, însă în prezent se află în concediu de maternitate.

„Cu toții locuiesc într-o casă care necesită reparație urgentă, nu este conectată la lumină, gaz și la alte servicii comunale din simplu motiv că nu le ajung surse financiare pentru a le conecta. Copiii numeroși din această familie nu sunt aprovizionați cu cele necesare pentru a avea o copilărie decentă”, menționează reprezentanții școlii.

Prin urmare, Școala Sportivă Specializată de Rezerve Olimpice din orașul Călărași a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru a ajuta familia campionului european la lupte libere.

Date bancare:

Beneficiar: SPINU MARIA

Cod Fiscal: 2004016035380

IBAN: MD44AG000000022593635647

Banca Beneficiară:BC „MAIB” S.A.

BRANCH Sucursala Mitropolit Varlaam

SWIFT: AGRNMD2X 877

Valuta cont: MDL

Doritorii de a dona personal în numerar pot contacta numerele de telefon:

Spînu Cătătălin: 067314897

Spînu Maria: 061092860

Constantin Cobîlean: 069177160 – directorul Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice din orașul Călărași.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ion Creangă, fostul funcționar din Parlament acuzat de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, va rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Prelungirea măsurii de către instanță a fost confirmată pentru IPN de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

În cadrul ședințelor precedente, Ion Creangă a cerut recuzarea judecătorului Veaceslav Cernalev, pe care l-a acuzat de atitudine subiectivă. Fostul funcționar a susținut că magistratul nu îi permite să-și prezinte cererile și îi limitează posibilitatea de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. Cererea de recuzare a fost respinsă.

Dosarul este examinat în procedură generală, iar următoarea ședință este programată pentru 18 septembrie.

***

Amintim că Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, într-un dosar pentru trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit acuzării, în perioada 2023-2024, Creangă ar fi furnizat asistentului atașatului militar al ambasadei Federației Ruse la Chișinău de la acea vreme informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, contra cost. Acesta a fost reținut în flagrant, atunci când primea de la diplomatul rus 500 de dolari. PCCOCS a transmis cauza penală în instanță în noiembrie 2024.

În dosar mai sunt vizați un polițist de frontieră și soția acestuia. Polițistul de frontieră, care a fost suspendat din funcție, ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același angajat al misiunii diplomatice ruse, iar soția lui ar fi facilitat întrevederile celor doi.

Pe 2 august 2024, Ion Creangă a fost plasat în arest preventiv, iar în februarie 2025 a fost transferat în arest la domiciliu. Începând cu 12 august 2025, fostul funcționar a fost eliberat din arest la domiciliu și se află sub control judiciar, fără drept de a părăsi municipiul Chișinău.

Ex-funcționarul parlamentar pledează nevinovat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: