stiri.md

VIDEO Moscova a comentat intenția Chișinăului de a acționa în judecată concernul Gazprom

Moscova consideră că declarația vicepremierului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării regionale, cu privire la faptul că Moldova va acționa în judecată concernul „Gazprom” este „absolut lipsită de temei”. Comentariul a fost făcut pe 15 decembrie de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. 

„Observăm că declarațiile noastre își ating scopul. Vedem că Chișinăul le tratează cu seriozitate. Am remarcat declarația absolut lipsită de temei a vicepremierului, ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale Andrei Spînu, pe care a făcut-o, credem noi, ca să justifice decizia nepopulară din punctul de vedere al curatorilor din vest, decizia Chișinăului de a relua furnizarea gazului în Transnistria în schimbul energiei electrice de pe malul stâng”, a spus Zaharova.

Diplomata din Rusia a mai spus că, „de câteva zeci de ani”, Gazprom ar asigura securitatea energetică a mai multor țări, inclusiv a Moldovei. Aceasta a acuzat Chișinăul că nu și-ar respecta angajamentele.

„Pe durata acestui an, partea moldovenească și-a încălcat în repetate rânduri angajamentele cu privire la plata gazului rusesc. În afară de aceasta, în protocolul semnat de Andrei Spînu cu partea rusă este prevăzut auditul datoriei istorice a „Moldovagaz”, care trebuia finalizat până pe 1 mai 2022. Nici acest angajament nu a fost respectat de partea moldovenească. Aș vrea, încă o dată, să îndemn partenerii moldoveni să renunțe la politizarea subiectelor care țin exclusiv de domeniul economic al colaborării bilaterale”, a conchis Zaharova.

Amintim că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a declarat într-un interviu publicat pe 13 decembrie  că Chișinăul va acționa în judecată concernul rus „Gazprom” pentru neexecutarea contractului semnat cu SA „Moldovagaz”. Vicepremierul menționează că autoritățile vor cere „inclusiv despăgubiri colaterale”.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: