VIDEO Bătaie la concertul trupei Carla’s Dreams din Chicago. Organizatorii au reacționat: „Ne este rușine”

Trupa Carla’s Dreams a susținut un concert la Chicago, pe 1 decembrie. Urmare a evoluției, organizatorii concertului au venit cu precizări în contextul unor critici. Menționăm că pe online au apărut imagini cu o altercație după concert. Potrivit organizatorilor, „a fost o confuzie ce ține de ora la care începea evenimentul”. Totodată, publicul a fost nemulțumit de „atitudinea securității din sală”. În context, organizatorii au venit cu scuze. La același eveniment, Carla’s Dreams a întârziat cu peste jumătate de oră. Se menționează că au fost probleme tehnice iar trupa sau organizatorii evenimentului „nu au nici o vină”. De cealaltă parte, organizatorii susțin că au fost persoane „care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât”. „Ne este rușine. Un artist trebuie primit cu respect”, au comunicat responsabilii care s-au ocupat de organizarea evenimentului. 

Dorim să venim cu un mesaj după concertul Carlas’ Dreams în Chicago! În primul rând, dorim să mulțumim tuturor pentru prezență, susținere, cuvintele frumoase dar și de critică!”, au menționat organizatorii într-un mesaj către cei care au participat la concert.

Organizatorii au declarat că „a fost o confuzie ce ține de ora la care începea evenimentul”.

Ora 7:00 Pm, noi am postat că deschidem ușile, am anunțat că vom avea artist local, saxobeat show și DJ în deschidere, înainte să înceapă Carlas! Nu era nici cum posibil să înceapă la 7 – pe Website în descrierea evenimentului este scris că concertul Carla’s începe la 9.30 de aia dorim să ne cerem scuze că s-a interpretat ca și cum ei vor începe la 7! Ne pare rău ca nu a fost mai vizibil poate anunțat. Da, a fost o întârziere de peste jumate de oră deoarece au fost niște probleme tehnice ce nu ține de trupă sau de organizatori. Carla’s Dreams nu au nici o vină, ei au fost mai mult decât foarte profesioniști și punctuali”, au comunicat organizatorii.

Aceștia și-au cerut scuze și pentru „atitudinea Securității de la sală”: „Au fost foarte obraznici și pe viitor vom fi mult mai precauți”.

Dar hai să nu negăm că a fost un concert tare frumos, cu multe emoții, toți ne-am distrat și cântat cu trupa împreună. Pentru noi ca organizatori a fost un proiect deosebit, noi suntem foarte mândri de ce a ieșit! Da, nu a fost perfect – dar astfel de concert Live cu atât de multa lume nu s-a mai organizat pentru comunitatea noastră. Pentru noi tot a fost ceva nou”, au adăugat organizatorii.

Ei au mai spus că au fost persoane „care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât”.

Vrem să atenționăm că ne pare rău că există oameni care nu știu să respecte un artist și s-au comportat foarte urât! Ne este rușine. Un artist trebuie primit cu respect, pentru ei este un efort foarte mare ca să vină aici. Noi ca organizatori am depus foarte multă muncă, nopți nedormite, stres, ca să putem să vă bucurăm cu un eveniment frumos. Concertele Live, nu sunt ușoare, în orice moment situația se poate schimba. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se arată într-o declarație a echipei Dm Star Production.

UPDATE: Un cititor NM a transmis în adresa redacției imagini cu altercațiile de la evenimentul din Chicago. Potrivit sursei, publicul a rămas nemulțumit că trupa a întârziat la eveniment, dar și de sunetul din timpul concertului. La fel, cititorul NM a declarat că o parte din oameni a părăsit evenimentul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Schimb de acuzații între Băluțel și Ceban după incidentele cu drone: „comportament de agent rus” vs. „propagandă”

Adrian Băluțel, deputatul PAS și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, l-a acuzat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, de „comportament de agent rus”, după ce edilul a cerut convocarea Consiliului Național de Securitate (CNS) în contextul incidentelor cu drone și a sugerat că guvernarea PAS că nu ar fi întreprins măsuri pentru asigurarea securității populației. Parlamentul a menționat că Ceban nu a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și a invocat investițiile făcute în domeniul apărării de actuala guvernare. În replică, primarul capitalei a catalogat învinuirile drept „propagandă”.

Pe Ceban îl deranjează PAS şi Consiliul Național de Securitate, nu îl deranjează Putin şi Federația Rusă care lansează drone. Această postare a lui Ceban denotă clar un comportament de agent rus. Nu a menționat în niciun fel Rusia, statul care se face responsabil de violarea spațiului nostru aerian și nici nu a condamnat acțiunile agresive ale acestuia împotriva Republicii Moldova. Cel mai mai cinic e că acest politician chipurile cere măsuri împotriva dronelor, după ce ani la rând, fiind ideologul PCRM și PSRM, formațiuni care, aflate la guvernare, au denigrat orice încercare de a investi în armată”, a scris Adrian Băluțel pe Facebook, luni, 21 septembri.

Deputatul a mai spus că, de când a ajuns la guvernare, PAS a făcut eforturi „fără precedent” de a investi în apărare, subliniind că în ultimii ani au fost achiziționate două radare, iar armata a fost dotată cu „mijloace a dronelor”.

În replică, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a acuzat reprezentanții guvernării că fac „propagandă”.

Dronele… 200 de metri de la Chișinău, de la Colonița… Am vorbit sâmbătă că ar fi bine să fie convocat Consiliul Național de Securitate. Da, și pe noi ne interesează ca administrație ce se întâmplă, care sunt măsurile de protecție, cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem în anumite situații. (…) Noi considerăm că acest lucru trebuie să fie făcut public. Iarăși au făcut gălăgie toți trubadurii ăștia, toți președinții de comisii, că facem… Voi ați îndobitocit populația cu tot felul de frici, chemare la dezbinare, chemare la ură. Fără un gram de protecție pentru oameni. Și în ceea ce ține de securitatea națională, și în ceea ce ține de economie, și în ceea ce ține de social. (…) Singurul lucru pe care-l cunosc acești cetățeni este să facă propagandă enormă prin toate instituțiile media”, a spus edilul capitalei.

Amintim că schimbul de replici vine după ce, pe 19 septembrie, Ion Ceban a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a solicitat convocarea Consiliului Național de Securitate și a Centrului de Management al Crizelor după incidentul din apropierea satului Colonița, municipiului Chișinău, unde s-a prăbușit un aparat de zbor fără pilot, care ulterior a explodat. „Pentru liniștea cetățenilor, ieșiți și spuneți ce măsuri concrete ia statul în aceste situații. (…) Ocupați-vă de problemele oamenilor de acasă și întreprindeți măsuri pentru securitatea cetățenilor inclusiv în legătură cu creșterea exorbitantă a prețurilor. Unde sunt măsurile de securitate a statului despre care atât ați vorbit?”, a menționat primarul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: