studio-l.online

VIDEO Noi detalii cutremurătoare, în cazul tragediei de la Căușeni. Bărbatul ar fi fost găsit mort în zăpadă, cu lopata lângă el

Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul cuplului decedat din cauza zăpezii, la Căușeni. Rudele celor doi soți susțin că au apelat la serviciul 112 de zeci de ori solicitând ajutor, care nu a mai venit. Ei au povestit despre ultimele discuții avute cu cei doi soți. Victimele, spun rudele acestora, erau încrezute că vor fi salvate, așa cum li s-ar fi promis.

Cei doi concubini, unul originar din satul Plop și altul din Zaim, s-ar fi pornit la o soră țintuită la pat în satul Coșcalia pentru a-i duce un telefon mobil, pe data de 26 noiembrie în jurul orelor 11:00. La distanța de 5 km de satul Coșcalia, mașina în care se aflau s-a împotmolit în zăpadă și nu a mai putut înainta. Primul apel la 112, potrivit rudelor, ar fi fost făcut în jurul orelor 13:00. Până la ora 17:00 seara, spun ei, s-a sunat în continuu la 112. Abia a doua zi, către orele 08:00 dimineața, serviciul de gardă al Inspectoratului de Poliție Căușeni a primit un apel telefonic în care un cetățean a comunicat că la intrare în satul Coșcalia au fost depistate două persoane decedate într-un automobil înzăpezit, scrie presa locală Studio-L.

„Pe la ora 14:00-15:00 am vorbit cu ea. I-am spus: „ieșiți, lele, duceți-vă”. Mi-a spus că totul o să fie bine, că o să fie salvați și o să ajungă acasă și o să-mi spună. Nu mi-a mai spus nici un cuvânt”, spune sora femeii decedate.

Rudele cuplului spun că femeia și bărbatul ar fi încercat să de mai multe ori să se pornească singuri spre casă, însă s-au întors de fiecare dată înapoi la mașină, pentru că femeia se simțea rău și slăbită. Bărbatul ar fi încercat să curețe singur zăpada din jurul mașinii, în speranța de a se salva, însă fără succes.

„S-au chinuit acolo să rânească omătul. Cred că nu mai aveau putere să meargă mai departe. Cred că au crezut că o să vină ajutor și așteptau. Erau ambii pensionari, erau slăbiți”.

„Când am vorbit ultima dată cu el, a spus: „gata, e ultimul cuvânt. N-avem nicio scăpare”. Am întrebat de ce nu s-au pornit și a zis că s-au pornit, dar Mariei i-a fost rău și nu a putut să o lase singure”.

„El a fost găsit jos, cu fața în omăt. Cum a dat să rânească omătul, a rănit vreo două lopeți și a căzut jos. Așa și l-au găsit. Lopețile, hârlețul, tot jos era”, au declarat rudele cuplului pentru presa locală.

Rudele femeii de 64 de ani învinuiesc serviciul 112 de moartea celor doi soți. Ei spun că au apelat de zeci de ori la 112, solicitând ajutor.

„Ei au sunat la 112 și le-au promis să stea acolo să aștepte, că o să vină și o să-i scoată, este apel înregistrat. (…) Doar cu promisiunea au rămas. Din ce cauză?”.

„Să suni de atâtea ori… Dacă nu am sunat de 100 de ori, ap nu știu. Și de pe numărul meu, și de pe numărul fetei. Care numere am găsit, de pe toate am sunat. Ba îmi spuneau că până dimineață mai este, ba că până diseară mai este, că ei s-au dus. Numai nu-mi spuneau că ei sunt la fața locului, ca să vadă ce-i cu ei. Care e dreptatea la noi în țară eu nu știu. Dacă îi spun că omul se simte rău, că are tensiune mare… Așteptați, așteptați, că nu doar dvs. sunteți, îmi răspundeau”.

„I-au lăsat să moară cu zilele acolo, pentru că nu am sunat o dată. Am luat împrejur: am sunat și la 903, și la 901, și la 112, peste tot. Și la tractoristul acela care făcea drumul, la Primăria Coșcalia. Unde e dreptatea, nu înțeleg. Toată noaptea nu am dormit”.

„Trebuie ca cei care au lăsat omul de viu să moară să fie pedepsiți. Ei să fi vrut să ajute omul, luau un tractor, două, și îi scoteau. I-au lăsat ca pe niște câini, și-au bătut joc de ei”, mai spun rudele concubinilor.

Victimele incidentului urmează să fie înmormântate astăzi, 30 noiembrie.

Amintim că poliția a deschis o anchetă pe acest caz, procuratura – dosar penal, iar Ministerul Afacerilor Interne a dispus ancheta de serviciu. În urma tragediei, prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisia șefului 112 în cadrul ședinței Guvernului din 29 noiembrie. În aceeași seară, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a semnat ordinul de demitere.

Vezi AICI cronologia tragediei de la Căușeni, prezentată de ministrul de Interne, Adrian Efros.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bizlaw.md/imagine simbol

Proiectul privind energia regenerabilă, retras de pe agenda Parlamentului. Reacția Ministerului Energiei la criticile președintelui asociației producătorilor

Proiectul de lege privind eficientizarea procesului de autorizare a producerii energiei din surse regenerabile a fost retras temporar de pe ordinea de zi a Parlamentului, înainte de examinarea în prima lectură. Decizia vine după ce mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri și-au exprimat îngrijorările în cadrul consultărilor publice, iar președintele Asociației Producătorilor de Energie Electrică Eoliană și Fotovoltaică, Eugen Gîrlea, a avertizat că proiectul ar putea favoriza câștigătorii licitațiilor organizate de stat. Ministerul Energiei respinge acuzațiile și susține că licitațiile au rolul de a preveni acordarea discreționară a unor avantaje.

Retragerea proiectului de pe ordinea de zi a fost solicitată pe 17 septembrie, în plen, de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Marcel Spatari: „Era planificat pentru lectura întâi pentru această săptămână. Marți au avut loc consultări publice și în timpul consultărilor mai mulți reprezentanți ai mediului afaceri, ai operatorilor au solicitat să examinăm mai mult timp. Ei afirmă că ar avea anumite îngrijorări pe marginea acestui proiect de lege, de aceea comisia și-a luat încă o săptămână ca să examineze proiectul înainte de lectura întâi”.

Decizia a fost salutată de Eugen Gîrlea, președintele Asociației Producătorilor de Energie Electrică Eoliană și Fotovoltaică. Cu două zile mai devreme, în cadrul consultărilor publice, acesta solicitase ca proiectul să fie discutat mai amplu înainte de vot.

Într-o reacție publicată pe 15 septembrie, după consultările de la Parlament, Gîrlea a scris pe rețele că deși trei asociații de profil au semnalat mai multe riscuri, nu ar fi primit răspunsuri directe la întrebările formulate. Acesta spune că nu contestă nici crearea Zonelor de Accelerare pentru Energie Regenerabilă (ZAR), nici licitațiile organizate de stat, însă critică legarea celor două mecanisme.

„Contestăm ideea că cele două trebuie lipite una de alta astfel încât o zonă creată pentru accelerarea energiei regenerabile să ajungă, în practică, o zonă pentru accelerarea unei anumite categorii de proiecte selectate de stat”, a scris Gîrlea pe rețele.

În opinia sa, dacă statul va putea desemna drept ZAR cele mai avantajoase zone pentru producerea energiei eoliene și solare, există riscul ca terenurile și o parte din accesul la rețea să fie rezervate proiectelor selectate prin licitații.

„ZAR trebuie să fie pentru toți investitorii care îndeplinesc condițiile, nu doar pentru cei selectați printr-o anumită schemă de sprijin. Licitația trebuie să aloce sprijinul, nu teritoriul. Iar statul trebuie să construiască rețeaua, flexibilitatea și regulile unei piețe funcționale – nu să decidă în locul pieței fiecare proiect care merită să existe. Pentru mine principiul este foarte simplu: statul trebuie să accelereze piața, nu să o înlocuiască”, explică Gîrlea.

Gîrlea a criticat, totodată, modul în care s-au desfășurat consultările. Potrivit lui, proiectul a fost prezentat în aprilie, a trecut prin mai multe etape de avizare, iar ulterior a fost aprobat de Guvern și transmis rapid Parlamentului.

Pe 17 septembrie, Gîrlea a salutat retragerea temporară a proiectului de pe ordinea de zi: „În calitate de președinte al Asociației, dar și de cetățean care crede în democrație, salut și apreciez această decizie”.

Reacția Ministerului Energiei: „Se încercă inducerea în eroare a opiniei publice”

Într-un răspuns pentru NewsMaker, semnat de secretara de stat Carolina Novac, Ministerul Energiei respinge acuzațiile privind lipsa transparenței: „Se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice”.

Ministerul susține că proiectul a fost consultat în mai multe etape, începând cu 10 martie, inclusiv cu asociațiile producătorilor de energie regenerabilă. Potrivit instituției, asociația condusă de Eugen Gîrlea a transmis un aviz actualizat pe 4 iulie, care a fost inclus în tabelul de sinteză a obiecțiilor și propunerilor. Setul de acte definitivat pentru promovarea proiectului în Guvern a fost publicat pe 11 august, cu aproape o lună înainte de aprobarea acestuia de către Executiv, pe 9 septembrie.

Referitor la acuzația privind favorizarea câștigătorilor licitațiilor, Ministerul susține că proiectul prevede beneficii pentru toți dezvoltatorii din sector, indiferent dacă beneficiază sau nu de scheme de sprijin.

„Ținem să precizăm că proiectul de lege vine cu un set comprehensiv de beneficii care sunt acordate tuturor dezvoltatorilor de proiecte în domeniul regenerabilelor, atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri, indiferent dacă aceștia sunt sau nu beneficiari sau potențiali beneficiari de scheme sau mecanisme de sprijin”, precizează Ministerul.

Printre acestea, instituția enumeră crearea unui set național de date aferent resurselor energetice, integrarea procesului de autorizare în portalul guvernamental EVO, stabilirea unor termene totale de autorizare și dezvoltarea pieței biocarburanților.

Ministerul precizează însă că beneficiile și drepturile aferente statutului de producător eligibil sunt acordate doar câștigătorilor licitațiilor organizate în acest scop.

„Producătorii de energie electrică din surse regenerabile beneficiază de drepturile și garanțiile oferite de lege. Totodată, beneficiile și drepturile oferite de statutul de producător eligibil sunt acordate doar câștigătorilor licitațiilor organizate în acest sens”, se mai arată în răspuns.

Potrivit Ministerului, proiectul prevede pentru potențialii dezvoltatori mai multe beneficii, printre care statutul de utilitate publică, dreptul de servitute pentru construcția și întreținerea centralelor și instalațiilor de racordare, precum și asigurarea posibilității de racordare.

Instituția explică faptul că transferarea dreptului de dezvoltare a unui proiect într-o zonă de accelerare îi poate oferi operatorului un avantaj economic, prin reducerea costurilor și riscurilor pe care le-ar suporta în condiții normale de piață. Potrivit Ministerului, acest avantaj se încadrează în noțiunea de ajutor de stat.

Întrebat ce garanții există pentru a preveni rezervarea celor mai avantajoase terenuri și capacități de racordare pentru anumite companii sau categorii de producători, Ministerul Energiei a invocat actualul cadru legal.

„Proiectul de modificare a legii stabilește dreptul, nu obligația Guvernului de a aproba zone de accelerare a proiectelor regenerabile, drept mecanism nou de acordare a ajutorului de stat în domeniul promovării energiei din surse regenerabile”, a precizat instituția.

Ministerul a adăugat că limitele de capacitate destinate producătorilor eligibili mari sunt stabilite de Guvern printr-un proces decizional separat. Potrivit instituției, acest mecanism urmărește să ofere predictibilitate privind gradul de intervenție a statului, impactul asupra concurenței și nivelul de asigurare a securității energetice.

„Prin urmare, cadrul normativ existent stabilește o succesiune a deciziilor Guvernului, care eventual vor avea drept efect acordarea unui ajutor de stat pentru dezvoltarea producerii de energie electrică din surse regenerabile prin intermediul unei scheme de sprijin. Proiectul de lege nu modifică această structură, ci doar oferă un cadru conex, compatibil cu cerințele general aplicabile în vigoare”, se mai arată în răspunsul Ministerului Energiei pentru NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: