Cronologia tragediei de la Căușeni, prezentată de autorități: Cuplul și rudele au cerut timp de 6 ore ajutor… care nu a mai venit

Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Adrian Efros, a prezentat miercuri, 29 noiembrie, cronologia tragediei de la Căușeni, în care un cuplu a decedat în mașina împotmolită în zăpadă. Potrivit oficialului, bărbatul și soția sa găsiți morți au cerut ajutor de la serviciile specializate: 112, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) sau ambulanță de nenumărate ori. Ajutorul a venit abia după șase ore de la primul apel telefonic la serviciul 112, însă prea târziu pentru cei doi soți.

Filmul tragediei de la Căușeni, prezentat de șeful MAI

Ora 12:00 – automobilul se împotmolește între satele Florica și Coșcalia din raionul Căușeni.

Ora 14:20 – o rudă a șoferului și alte două peroane merg pe jos la automobilul blocat și stabilesc că nu vor putea scoate mașina cu forțele proprii. Șoferului i s-a propus să meargă cu ei în sat, însă a acesta ar fi spus că a chemat deja un mijloc de tractare, un tractor din Coșcalia, și că va fi tractata în scurt timp.

Ora 14:58 – Primul apel al șoferului la serviciul 112. Bărbatul ar fie anunțat că este împotmolit deasupra satului Florica. Operatorul 112 i-a transmis telefonul de contact a responsabililor de la SA Drumuri Căușeni.

Ora 15:37 – șoferul sună o rudă și roagă să-i aducă haine groase. Ruda a mers cu calul până la mașină și a dus hainele groase solicitate. Cuplul a încercat să meargă în satul Florica, dar pasagerei i s-a făcut rău și persoanele au decis sa rămână în mașină și să aștepte evacuarea.

Ora 16:48 – echipa de intervenție a IGSU Căinari pleacă pentru intervenție spre Coșcalia în vederea deblocării drumului principal de acces la sat, pe care erau blocate mai multe mașini, un microbuz cu pasageri și 3 autocamioane. IGSU a intervenit pe drumul principal de acces. Mașina blocată în care se afla cuplul care aștepta ajutor ar fi fost, însă, între Coșcalia și Florica, un drum secundar, pe un deal.

Ora 16:56 – Al doilea apel al șoferului la 112, în care informează că în mașină intră gaze de eșapament. Operatorul 112 l-a informa că echipele de intervenție încercă să ajungă, dar nu reușește să deszăpezească drumul. Operatorul ar fi întrebat șoferul dacă este nevoie de ambulanță, iar el ar fi spus că nu. Operatorul 112 i-a recomandat bărbatului să iasă singur la traseu, dacă are posibilitatea, or din raportul echipei care lucra în apropiere s-a raportat că zăpada ajungea la aproximativ 1,5-2 metri, în unele locuri, și este foarte greu de a debloca traseul.

Ora 17:17 – Echipa de intervenție a IGSU informează că stratul de zăpadă este foarte mare și deblocarea va dura.

Ora 17:54 – Dispeceratul IGSU primește de la serviciul 112 informația despre  automobilul împotmolit, sarcina fiind dată către echipa de la Căinari, care activa în zona respectiva, dar până la intrarea în Coșcalia.

Orele 15:50 -18:19 – Ginerele șoferului a apelat în acest interval la 112 de șase ori, informând despre situația creată.

Ora 17:41 – Al treilea apel al șoferului la 112, în care anunță că soția sa se simte rău și că are nevoie de ambulanță. Tot atunci, bărbatul ar fi anunțat că au încercat să se deplaseze de sine stătător spre localitate, dar pentru că soția se simțea rău, s-au întors înapoi în automobil. Operatorul 112 a transmis informația către CNAMUP.

Ora 17:48 – Are loc discuția șoferului cu dispecerul CNAMUP. Cel din urmă îi explică bărbatului că ambulanța nu poate să ajungă în localitate din cauza înzăpezirii și îi recomanda să ajungă la traseu sau să se întoarcă în sat.

Ora 17:49 – Al patrulea apel al șoferului către 112, în care informează că a discutat cu ambulanța și că aceasta nu poate veni. Șoferul a solicitat să fie evacuat și a informat că zăpada a ajuns la nivelul acoperișului și ca poate deschide doar o ușă pentru a ieși din automobil.

Ora 08:00 – La serviciul de gardă al IP Căușeni a parvenit un apel telefonic în care un cetățean a comunic că la intrarea în satul Coșcalia a fost depistată o mașină blocată în zăpadă, cu două persoane decedate.

Anchetă de serviciu și dosare penale, după tragedie

Ministerul Afacerilor Interne anunță că a dispus o anchetă se serviciu pentru a elucida acest caz. La rândul lor, Inspectoratul de Poliției Căușeni a pornit o anchetă penală, iar Procuratura Generală – un dosar penal în baza articolului 274, Cod procedură penală. Oamenii legii urmează să verifice cauza decesului, precum și acțiunile sau inacțiunile persoanelor responsabile de gestionarea situației cauzate de condițiile meteorologice.

„Nu mă pot expune cine ese vinovat și cine nu. Va stabili Procuratura”, a conchis ministrul de Interne, Adrian Efros.

Amintim că un puternic ciclon a acoperit Europa de Est. Duminica trecută, vremea s-a dezlănțuit în Republica Moldova, Bulgaria, România, regiunile de pe litoralul Mării Negre din Ucraina și Rusia. În țara noastră, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai mulți oameni și-u pierdut viața. În raionul Criuleni și Grigoriopol doi bărbați a fost găsiți înghețați în mijlocul drumului. La Căușeni, o femeie și un bărbat au fost găsiți morți într-o mașină blocată în zăpadă. Sora bărbatului susține că a sunat la 112 și a cerut ajutor. Reprezentanții serviciului 112 au confirmat pentru NewsMaker că au primit apelul și au declarat că au transmis informația către serviciile de urgență responsabile. Detalii – AICI. Ulterior, Procuratura Generală a confirmat pentru NM că pe cazul de la Căușeni a fost pornit un dosar penal. Oamenii legii urmează să verifice cauza decesului, precum și acțiunile sau inacțiunile persoanelor responsabile de gestionarea situației cauzate de condițiile meteorologice. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Polaris, care vrea să opereze zboruri comerciale, respinge zvonurile despre legături cu Recean: ce spune despre proprietari

Compania Polaris, care se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian pentru a opera zboruri comerciale, neagă că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Aceasta susține că nu are conexiuni nici cu alte persoane care dețin funcții publice. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru MoldStreet, în care compania a declarat cine sunt asociații săi, precum și managerul responsabil.

Compania a declarat că în spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora ar avea legături cu persoane publice și ar beneficia de un tratament preferențial în procesul de certificare. „Aceste afirmații sunt false”, a menționat compania.

Compania Polaris Aviation Group susține că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor. Domnul Dorin Recean nu este și nu a fost niciodată asociat, beneficiar efectiv, finanțator, consultant sau parte în vreun raport juridic sau de orice alt fel cu Polaris Aviation Group. Nicio altă persoană care deține funcții publice nu are vreo participare, directă sau indirectă prin interpuși, în companie”, se arată în declarația companiei.

În același mesaj, compania a declarat că parcurge „procedura standard de obținere a Certificatului de Operator Aerian”. „Nu am solicitat, nu am primit și nu vom accepta niciun tratament preferențial”, se mai arată în mesajul acesteia.

Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM.

***

La sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI.

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: