Poveștile, mai ales cele de succes, te inspiră și îți dau aripi, dar și încrederea de a merge înainte, de a-ți atinge scopurile și de a-ți realiza visele. NM a reușit să cunoască nu doar cu protagonistul unei astfel de povești, dar un adevărat miracol. Într-o sală de sport însorită l-am cunoscut pe Artur, un băiat în vârstă de 10 ani diagnosticat cu autism. Artur exersa tehnicile de lovire, alerga șerpuit și făcea split-uri. Acum un an, el nu putea sări pe două picioare, dar astăzi câștigă medalii la campionate de taekwondo. NM vă povestește istoria lui Artur Gheruha și a antrenorului său Alexandru Moloman de la Iu-Sin CLUB.
Antrenament și ochi mari cât cepele
Am ajuns împreună cu operatorul puțin mai devreme decât am convenit. Clădirea școlii este prin curțile de la Ciocana. Acum aici se află Direcția Educație a sectorului Ciocana. Cei care locuiesc sau cunosc acest sector vor recunoaște probabil clădirea mare cu mozaicuri colorate de pe fațadă din strada Alecu Russo. Până nu demult, aici erau două școli: ruso-ucraineană nr.26 și peste perete – română nr.27.
Întrebăm la intrare unde se fac antrenamente de taekwondo. Ni se spune că trebuie să ocolim clădirea și să urcăm la etajul cinci. Acolo, într-o sală cu un imens tatami albastru și oglinzi pe perete, ne așteaptă deja antrenorul Alexandru, bunica Jenea și Artur.
Antrenorul ne propune să lăsăm haina în vestiar, unde Arti (așa îl numesc antrenorul și familia lui Artur) tocmai și-a îmbrăcat uniforma de sport. Bat la ușa ușor întredeschisă, apoi intru în vestiar, în timp ce Arti își leagă brâul. Ne uităm unul la celălalt și îi spun „Buna”.
Arti zâmbește și îmi spune „Buna”. Câteva minute mai târziu, bunica lui Artur, Eugenia, ne spune că Arti practic nu vorbește, nu poate scrie sau citi.
Antrenamentul începe cu un salut și o plecăciune: antrenorul Alexandru se înclină în fața lui Arti, iar băiatul se înclină în fața antrenorului. După aceasta – un set de diferite exerciții: de la alergare șerpuită în jurul holului, evitarea obstacolelor-tatami, până la poziția pinguinului – întins pe burtă, Arti se rostogolește ca un mic pinguin de pe o bucată de gheață, pe alta. Antrenorul îl încurajează, stă în fața lui și realizează cu el întregul set de exerciții, arătându-i unde să-și întindă puțin brațul și cum să-și rotească corect genunchii. Apoi Arti face șpagatul, iar eu și cameramanul Jenea facem niște ochi cât cepele.
Antrenorul îi cere lui Arti să poarte protecție sub costum și încep să exerseze loviturile. Se aude doar: „Mai sus, Arti”, „Bravo”, „Încă puțin.” Și strigătele lui Arti când reușește să facă o pasă grozavă. Antrenorul Alexandru zâmbește, iar Arti gâfâie puțin, dar face totul cu plăcere. În mod clar, îi place tot ce face. Mai târziu îl voi întreba pe Arti dacă îi place să se antreneze, iar băiatul va răspunde foarte încrezător: „Da”.
Întâlnirea de la policlinică sau „Vreau așa mușchi”
Arti și antrenorul Alexandru au o relație caldă. Ei s-au cunoscut întâmplător. Antrenorul se recupera la centrul de reabilitare de la policlinica nr. 6 din Capitală, iar Arti venea aici la ședințe de masaj.
„Așteptam rândul și mă antrenam, există câteva aparate pentru antrenament acolo. Iar el a spus că vrea mușchi. Așa l-am cunoscut. La început nu am înțeles că era non-verbal, dar apoi am vorbit cu bunica și i-am oferit informații despre antrenamentele noastre și i-am invitat la noi. Ei locuiesc în apropiere, la Ciocana”, spune Alexandru Moloman.
După un timp, Arti a venit cu bunica sa la antrenament, iar băiatul a început să practice acest gen de sport. Alexandru și bunica lui Artur recunosc că la început a fost foarte greu pentru Arti. Acum cinci ani a fost diagnosticat cu retard mintal moderat. Potrivit bunicii, Arti nu putea face nici genuflexiuni, nici să alerge, nici să sară. Și după șase luni de antrenament, nu doar că a devenit mai puternic, dar a și crescut cu șapte centimetri, spune cu mândrie bunica Jenea.
„Am venit în septembrie și șase luni mai târziu i-am măsurat înălțimea. A crescut cu șapte centimetri. Timp de o jumătate de an! Nu putea să facă genuflexiuni, să alerge sau să sară. O săptămână întreagă a învățat să sară pe două picioare, ca să nu mai vorbim de un picior. Am mers pe stradă și am spus: „Artur, sari”. A încercat, și-a dorit foarte mult. Am exersat aici și apoi acasă. Mergeam la bucătărie, el după mine, își ridica piciorul, apoi încerca să facă split-uri. Voia să le facă pe toate, apoi s-a răzgândit, nu am frecventat două luni antrenamentele. Apoi și-a dorit din nou”, spune bunica.
Artur locuiește cu bunica sa Jenea și cu mama Alexandra. De îndată ce au văzut că își dorea și îi plăcea să se antreneze, i-au cumpărat lui Arti un sac de box și un aparat de sport. Un an și jumătate mai târziu, Artur a obținut centura verde în taekwondo. Următoarea sa țintă este centura verde cu o dungă albastră.
„Arti este un tip grozav, este foarte hotărât. Dar din nou, de câteva ori a spus „nu vreau”, apoi din nou „vreau”. Trebuie să găsim momente când el spune „vreau”. Trebuie să-l motivăm. Când este motivat, muncește foarte mult. Și-a dorit să obțină centura verde și a obținut-o, iar acesta este un pas serios, este la jumătatea drumului până la centura neagră. Sperăm că Arti va reuși acest lucru și vom călători cu el la competiții în străinătate. Important este să depună efort și să fie interesat”, spune antrenorul.
La începutul lunii decembrie 2023, Arti a obținut locul întâi la competiția de taekwondo din oraș. „Am evoluat mai bine decât toți”, recunoaște Alexandru. Și bunica adaugă că familia și prietenii lui Arti au venit să-l susțină, iar el a fost fericit că a obținut medalia.
„Prieteni și rude au venit să-l susțină. Nu a avut niciodată prieteni. Mereu ieșea cu mama sau cu mine de mână prin curte. De mână peste tot. Nu prea voia nici să meargă. Îl târam. Am spus în curte că va fi spectacol, nu competiție. Băieții au întrebat dacă pot veni și ei. Acum copiii se joacă cu el în curte, dar nu-l las de unul singur. A devenit mai sociabil, dar înainte nu-și dorea nimic. Și cât de fericit era de această medalie, o răsucea. Acolo pe medalie scria „Locul întâi” – o bucurie atât de mare. S-a străduit foarte mult, dar acum nu s-a străduit deloc”, ne spune bunica Eugenia. Ea este criticul cel mai aspru al lui Arti, uneori chiar mai strictă decât antrenorul.
„Când Artur a trecut de centura verde, în urmă cu câteva zile, era atât de puternic, dar astăzi la antrenament se clătina. Nu știu de ce”, a adăugat ea.
O adevărată bucurie poate fi urmărită pe chipul lui Arti și pe cel al bunicii. Arti este fericit datorită antrenamentului, bunica este fericită deoarece nepotul ei se simte bine.
„Sala de sport este locul în care devii mai bun”
Aici, în sala de sport, Artur s-a deschis, spune bunica Jenea. Merge la una dintre școlile din Chișinău. Întrebat dacă îi place școala, el răspunde imediat: „Nu”. Dar în sala de sport Artur se simte bine. Chiar dacă Arti și Alexandru se antrenează individual de două ori pe săptămână, băiatul vine și la antrenamentul de grup și efectuează toate exercițiile împreună cu băieții.
„Singura diferență este că nu-l punem să lupte în pereche. Dar sala de sport este un loc grozav pentru socializare și contact cu alți băieți. Sala de sport este un loc în care devii mai bun, în care devii mai puternic și mai încrezător”, spune Alexandru. Predă taekwondo de peste treizeci de ani, din 1992. Arti își privește cu mare respect antrenorul și același respect se simte în cuvintele lui Alexandru când vorbește despre primul său antrenor de taekwondo – coreeanul Shin Jay Sopa, fotografia lui este în centrul sălii. La invitația Federației Moldovei de Taekwondo, a lucrat în Moldova la începutul anilor ’90.
„Când am fost demobilizat, am venit acasă duminică. Și luni mă antrenam deja cu coreeanul. A fost ceva uimitor când a venit în sală într-o haină de piele neagră sub care purta o uniformă albă ca zăpada. Și-a scos mantia, a aruncat-o și și-a ridicat piciorul. A fost un maestru extraordinar. Pot spune că Bruce Lee îi este inferior în multe aspecte”, spune Alexandru. Potrivit acestuia, înainte de a pleca, antrenorul coreean a dat instrucțiuni celor patru studenți, printre care se numărau Alexandru și fratele său Evghenii, să înființeze un club, care funcționează și în prezent.
În timp ce vorbim cu Alexandru, bunica Jenea și Arti, o mamă intră în sală cu un adolescent. Elena și fiul ei Leon, care la fel a fost diagnosticat cu autism, au venit să urmărească antrenamentul lui Arti la invitația antrenorului.
Visul lui Alexandru este să lucreze un pic mai mult cu copiii cu nevoi speciale: „Vreau să iau câțiva oameni, puțin. Pentru că acești copii au nevoie de asta, este bine pentru ei.”
Ne luăm rămas bun de la Arti și dăm mâna cu el. El zâmbește și ne spune: „La revedere”. Mai târziu, voi citi pe Wikipedia că traducerea literară a taekwondo din coreeană este „calea piciorului și a pumnului”. Pe această cale a pornit Arti, antrenorul său Alexandru și bunica Jenea „critic strict, dar iubitor”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!
