VIDEO O nouă locație, același mesaj. Susținătorii lui Șor, flashmob în fața sediului Delegației UE

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au organizat o nouă acțiune de protest. Dacă ieri au fost în fața Ambasadei SUA de la Chișinău, astăzi aceștia au protestat în fața Delegației UE.

Și de această dată, protestatarii și-au acoperit gurile cu bandă adezivă, în semn de protest față de cei care păstrează tăcerea față de acțiunile poliției, care a demontat corturile pentru a debloca intersecția str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.

Oamenii au adus pancarte cu mesaje în limba engleză. Totodată, protestatarii au adus și ilustrația din carton cu chipul Maiei Sandu, cu corpul personajului Maleficent.

NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții Delegației UE de la Chișinău. Deocamdată nu am primit un răspuns.

Amintim că pe 16 octombrie, în capitală a avut loc o nouă manifestație a Partidului ȘOR. Protestatarii au instalat noi corturi la intersecţia str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, polițiștii au ridicat corturile instalate de protestatari, precum și pe cele instalate anterior în fața Președinției și Parlamentului.

Într-o declarație, Poliția a menționat că „organizatorii protestului au încălcat intenționat cerințele stabilite anterior în cadrul ședinței comune dintre ei, Primăria mun.Chișinău și Poliție”. Reprezentanții Poliției au mai precizat că angajații subdiviziunilor MAI „vor aplica legea și vor interveni prompt în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate”.

Precizăm că anterior, CSE a luat decizia să fie interzise în zilele lucrătoare desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. Ulterior, ministra Afacerilor Interne Ana Revenco a promis intervenții „prompte” și „hotărâte” în cazul în care protestatarii nu vor respecta decizia CSE. „Securitatea nu poate fi negociată”, a precizat ministra.

Pe 17 octombrie, președinta Maia Sandu a comentat acțiunile de evacuare a corturilor protestatarilor din centrul capitalei. „Din câte s-a văzut organizatorii acestor proteste nu au asigurat desfășurarea protestului în cadrul legal, inclusiv au fost descoperite obiecte interzise desfășurării unui protest pașnic”, a declarat Sandu. Totodată, șefa statului a mulțumit forțelor de ordine „pentru că au intervenit într-o formă calmă și au asigurat ordinea publică”.

Amnesty International Moldova, Centrul de Politici și Reforme, Asociația Promo-LEX și Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy) au semnat o declarație comună, prin care condamnă încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor admisă de autoritățile publice.

Iar Avocatul Poporului Ceslav Panico a declarat că nu este de acord cu decizia CSE din 13 octombrie, în care s-a dispus că protestatarii vor putea bloca carosabilul doar în weekend și nu mai mult de patru ore. Ombudsmanul consideră că prevederile adoptate de CSE „sunt nejustificate și chiar abuzive”. Panico a spus că a înaintat un demers Comisiei pentru abrogarea sau revizuirea dispoziției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Macron: „Coaliția de Voință” vrea să organizeze exerciții militare în țările vecine cu Ucraina

„Coaliția de Voință” intenționează să organizeze exerciții militare în țările care se învecinează cu Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele Franței, Emmanuel Macron, după reuniunea de la Paris cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și premierul britanic, Keir Starmer, scrie DW.

Potrivit liderului francez, exercițiile vor avea loc în cadrul planului de creare a unei forțe multinaționale, care urmează să fie desfășurată după încheierea războiului purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Macron a declarat că „forțele de securitate” vor avea un caracter „exclusiv defensiv”.

DW precizează că baza juridică pentru desfășurarea trupelor britanice, franceze și ale altor state partenere în Ucraina după încetarea focului a fost stabilită în luna ianuarie, când statele participante la „Coaliția de Voință” au semnat o declarație privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Precizăm că Republica Moldova se numără printre statele care au frontieră cu Ucraina și a participat, în premieră, la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris din 13 iulie. Țara noastră a fost reprezentantă de președinta Maia Sandu. (Detalii – AICI). Deocamdată, nu este clar dacă Moldova se numără printre țările avute în vedere pentru organizarea exercițiilor militare.

NewsMaker a solicitat precizări, însă până în momentul publicării știrii, nu am primit un răspuns de la Președinție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: