TVR Moldova

VIDEO Peste 40 de elevi la un singur învăţător. Cum se învață în multe clase primare din Chişinău

Peste 40 de elevi la un singur învăţător. Aşa arată, în acest an, multe clase primare din Chişinău. Copiii învaţă în săli supra aglomerate, iar cadrele didactice abia de reuşesc să interacţioneze cu ei. Creşterea numărului de blocuri de locuinţe noi şi puţinele şcoli de sector e una dintre cauzele ce a dus la această situaţie, relatează TVR Moldova.

În acest an, la Liceul cu profil de arte „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, din sectorul Buiucani din Chişinău, a fost deschisă suplimentar o clasă de-a întâia, iar în prezent sunt cinci la număr.

Toate sunt supraaglomerate – cu până la 41 de elevi într-o singură clasă. Chiar şi aşa, în jur de 30 familii nici nu au apucat să-şi înscrie copiii.

În multe clase sunt şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale.

„Era bine să deschidem şi a şasea clasă, pentru a diminua numărul elevilor, dar… nu avem spaţiu. Exodul mare din sate, revenirea unor părinţi de peste hotare, creşterea infrastructurii din zonă – toate acestea duc la numărul exagerat de copii. Sigur că e obositor şi calitatea nu este cea dorită”, a declarat  Iurie Donțu, directorul Liceului ,,Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”.

Părinţii spun că, de obicei, aleg o şcoală după rezultatele înregistrate în anii anteriori, dar şi pentru că e aproape de casă.

La doar zece minute distanţă de Liceul „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici” se află Gimnaziul nr. 86, cu predare în limba rusă. În acest an, administraţia a deschis două clase de-a întâia cu predare în română. Părinţii, însă, nu s-au grăbit să-şi înscrie copiii aici.

„Prima dată când am deschis clasă de limba română, doi ani în urmă, au fost 15. Acum avem 18. Anul trecut nu am deschis, am avut puţine cereri. A fost, din 1992 sau mai devreme, şcoală cu predare în limba rusă”, a spus Veaceslav Șendrea, directorul Gimnaziului nr. 86.

Aici au ajuns copiii care nu au reuşit să fie înscrişi la alte şcoli.

În 2023, în clasa întâi au fost înscrişi peste 11 400 de elevi din Chişinău. Anul trecut – 9800.

Şeful Direcţiei Educaţie susţine că cele mai multe clase supraaglomerate sunt în sectoarele Râşcani şi Buiucani. Printre cauze –  lipsa cadrelor didactice.

„Directorii urmează, în săptămâna respectivă, să găsească soluţii tehnice pentru ajustarea numărului de elevi în clase, prin deschiderea a încă o clasă. Au fost deschise complexe educaţionale, avem Liceul ,,Pro Succes”, sunt în proces de reabilitare şi alte câteva instituţii secundare”, a declarat Andrei Pavaloi, șeful Direcției Educaţie, Tineret şi Sport.

Conform regulamentului, pentru formarea unei clase este necesar un număr minim de 25 de elevi, dar care să nu depăşească 30 de şcolari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: