În Republica Moldova ar putea fi implementat învățământul bilingv spaniol. Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 13 decembrie, inițierea negocierilor cu autoritățile din Spania, pentru încheierea unui acord de colaborare în acest sens. Ministerul Educației susține că, astfel, va fi asigurat cadrul juridic necesar în organizarea învățământului bilingv spaniol în
Peste 40 de elevi la un singur învăţător. Aşa arată, în acest an, multe clase primare din Chişinău. Copiii învaţă în săli supra aglomerate, iar cadrele didactice abia de reuşesc să interacţioneze cu ei. Creşterea numărului de blocuri de locuinţe noi şi puţinele şcoli de sector e una dintre cauzele
Mai mulți copii refugiați din Ucraina învață online, în prima clasă deschisă, într-un centru de plasament din capitală. Acesta se află la Sanatoriul Provizoriu de Bază Î.S. „CONSTRUCTORUL” din mun. Chișinău. Cu informații, în acest sens, au venit reprezentanții Guvernului Republicii Moldova pe 11 aprilie. În clasă au fost aduse
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a prezentat situația epidemiologică în instituțiile de învățământ din țară. Potrivit datelor, în învățământul preșcolar în carantină sunt peste 100 de grupe. În învățământul primar, gimnazial și liceal 92 de clase se află în autoizolare. Datele au fost puse la dispoziția Ministerului de
Pe parcursul săptămânii trecute, în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău au fost înregistrate 225 de cazuri de infecție cu COVID-19. Datele au fost prezentate de către viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, în cadrul ședinței operative a primăriei din 14 sepembrie. Potrivit viceprimarului responsabil de domeniul Educației, până pe data de