screenshot

VIDEO Premierul Munteanu, la aeroport: „Ne bucurăm că prima noastră vizită oficială e la București”

Pe 13 noiembrie, premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează o vizită de lucru în România. Aceasta este prima sa deplasare oficială peste hotare de la preluarea mandatului. În dimineața zilei, oficialul moldovean a înregistrat un video la aeroportul din Chișinău, menționând că, la București, vor fi discutate mai multe proiecte care, potrivit lui Munteanu, vor fi în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Mergem împreună cu echipa la București. Avem multe proiecte de discutat. Facem împreună lucruri bune pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. (…) Plecăm cu colegii să ne întâlnim cu prietenii noștri în România, susținătorii în parcursul nostru european. Ne bucurăm foarte mult că prima noastră vizită oficială e la București”, a declarat Munteanu.

În România, Alexandru Munteanu se va întâlni cu omologul său, Ilie Bolojan. Întrevederea va fi încheiată cu declarații de presă. Șeful Guvernului de la Chișinău va mai avea întrevederi cu președintele României, Nicușor Dan, oficiali din Parlamentul țării, dar și cu Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei Române, și Principele Radu. 

Amintim că Guvernul Munteanu a fost învestit în funcție pe 1 noiembrie, după ce cu o zi înainte a primit votul de încredere al Parlamentului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Chișinăuienii pot solicita conectarea la încălzire înainte de începerea oficială a sezonului rece. Anunțul Termoelectrica

Termoelectrica a anunțat joi, 15 noiembrie, că este pregătită să înceapă furnizarea energiei termice către consumatorii din municipiul Chișinău, în contextul scăderii temperaturii aerului exterior. Conectarea la încălzire poate fi solicitată de toate categoriile de consumatori, inclusiv de instituțiile de învățământ, spitale, blocuri locative și agenți economici.

Potrivit companiei, conectarea la sistemul de termoficare poate avea loc indiferent de data emiterii dispoziției Primăriei Chișinău privind începerea sezonului de încălzire.

Pentru a beneficia de agent termic, administratorii blocurilor locative trebuie să depună o solicitare de conectare, în format liber, la sediile teritoriale ale „Termoelectrica”, precum și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

Reprezentanții întreprinderii de stat au precizeazat că, după prezentarea documentelor necesare, specialiștii vor asigura conectarea imobilului la agentul termic.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: