NBC

VIDEO Președintele SUA Joe Biden a înjurat un jurnalist, crezând că are microfonul închis

Președintele SUA Joe Biden a înjurat un jurnalist în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă în care se discuta despre planul administrației sale de a contracara inflația. Crezând că are microfonul închis, Biden l-a jignit pe reporterul Fox News care strigase o întrebare adresată președintelui, informează hotnews.ro.

Președintele Joe Biden l-a numit pe reporterul Fox News Peter Doocy „un fiu de cățea prost” („stupid son of a bitch”), asta după ce Doocy l-a întrebat pe Biden dacă inflația este un factor de risc politic pentru el.

După ce Biden s-a plâns că toate întrebările din presă se referă la situația militară din jurul Ucrainei, Doocy a strigat: „Vei răspunde la întrebări despre inflație? Credeți că inflația este un risc politic înaintea alegerilor (n.r. midterms)?”

Crezând că microfonul lui e oprit, Biden a răspuns sarcastic: „Nu, e un avantaj grozav. Mai multă inflație.”

Biden apoi a adăugat: „Ce fiu de cățea prost.”

CNBC scrie că Doocy e un reporter care îl șicanează în mod regulat pe Biden în timpul evenimentelor cu presă, strigând peste alți reporteri și încercând să-l prindă pe președinte cu garda jos.

Biden are un istoric lung de înjurături la microfoane care sunt de fapt pornite, mai scrie CNCBC, amintind de episodul din 2010 când a fost surprins spunându-i președintelui de atunci Barack Obama că adoptarea noii legi a sănătății din SUA a fost „a big fucking deal”.

În urmă cu câteva zile Joe Biden a mai fost în centrul unei situații controversate cu un alt jurnalist Fox News. Într-o conferință de presă în care se discutau tensiunile Rusia-Ucraina, reporterul Fox News Jacqui Heinrich l-a întrebat pe Biden: „De ce așteptați ca Putin să facă prima mișcare, domnule?”. Președintele, chicotind, a răspuns: „Ce întrebare stupidă”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

22 de pompieri din Moldova au plecat în Grecia: vor lupta cu incendiile, alături de colegi din România și alte țări europene

Un contingent format din 22 de pompieri moldoveni, cu 6 autospeciale, a plecat astăzi, 14 iulie, spre Grecia, într-o nouă misiune internațională de sprijin pentru autoritățile elene, care se confruntă cu incendii de vegetație. Aceștia vor interveni, timp de două săptămâni, în orașul Patras, alături de echipe din România, Franța, Cehia și Austria. Poliția de Frontieră confirmă că echipamentele și personalul au trecut deja vama.

Misiunea are loc în cadrul Programului european de pre-poziționare a echipelor specializate și va dura timp de o lună. Echipele se vor schimba o dată la două săptămâni, anunță Ministerul de Interne. 

„Astăzi este mai mult decât o zi în care însoțim o echipă într-o misiune internațională. Este o zi în care Moldova trimite curajul și priceperea acolo unde este mare nevoie de ele. Grecia trece prin momente dificile, incendiile de vegetație, alimentate de schimbările climatice, pun în pericol vieți, gospodării și păduri întregi. Într-un astfel de moment, Moldova spune prezent alături de ceilalți parteneri europeni care s-au aflat în ajutorul solicitat de Grecia,” a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

„De fiecare dată, salvatorii noștri au demonstrat că sunt profesioniști bine pregătiți și gata să intervină atunci când este nevoie. Sunt convins că această misiune va consolida și mai mult capacitățile Serviciului pentru Situații de Urgență din țara noastră”, a scris președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe rețele.

Aceasta este a cincea misiune internațională de intervenție pentru Republica Moldova și a doua desfășurată în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă. În 2024, pompierii noștri au intervenit în 8 incendii de proporții pe teritoriul Greciei și au salvat 3 vieți. Implicarea lor a fost apreciată de autoritățile locale și comunitățile afectate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: