Facebook/Ambasada României

VIDEO Renato Usatîi a oferit câte 1000 de dolari medicilor din România. Cum a fost interpretat gestul

Primarul municipiului Bălți Renato Usatîi a oferit câte 1000 de dolari medicilor din România care au venit să ofere ajutor personalului medical din Republica Moldova. Sumele de bani au fost returnate, iar pe 1 mai, Ambasada României a publicat o reacție pe pagina de Facebook a instituției. 

„Personalul medical român repartizat la Bălți a fost primit la 30 aprilie a.c. și de primarul orașului Renato Usatîi care le-a oferit câte un cadou drept mulțumire. Printre materialele oferite cadou au fost identificate, ulterior întâlnirii menționate, unele sume de bani. Aceste sume au fost returnate integral la 1 mai 2020 în prezența presei locale. Ambasada reiterează faptul că misiunea personalului medical român în Republica Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este una strict umanitară, România suportând integral costurile legate de desfășurarea acesteia”, se arată în textul declarației.

Astăzi, medicii au returnat sumele de bani viceprimarului Tatiana Dubițkaia. Într-un video publicat de portalul nordnews.md, medicii spun că au înțeles gestul primarului municipiului Bălți, însă ei fac parte dintr-o misiune umanitară și și-ar dori ca acest ajutor să fie redirecționat spre alte necesități ale municipiului Bălți.

„Medicii sunt plătiți de statul român, sunt voluntari, și-au lăsat familiile, copii acasă ca să ajute colegii din Moldova, să-i sprijine ca să salveze vieți. N-am crezut că în cadouri sunt bani, credeam că este un gest moral. I-am întrebat pe medici dacă au primit vreo medalie”, a menționat unul dintre aceștia.

https://www.facebook.com/nordnews.md/videos/286550542509255/?v=286550542509255

Amintim că pe 6 aprilie primarul de Bălți a anunțat că își vine mașina personală, un Rolls Royce, pentru a mări salariile lucrătorilor medicali din regiune, care tratează pacienții infectați cu COVID-19. Astfel, medicii vor primi, pentru luna curentă, o leafă în mărime de 1000 de dolari. Asistentele medicale vor fi remunerate cu 400 de dolari, iar infirmierele cu 250 de dolari.

Potrivit datelor publicate pe 1 mai de Ministerul Sănătății, în municipiul Bălți au fost înregistrate 96 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: