VIDEO Rusia, în pragul unei lovituri de stat? Prigojin anunță că a preluat controlul obiectivelor militare și a aeroportului din Rostov

Liderul grupării Wagner anunță că a preluat controlul asupra obiectivelor militare, dar și a aeroportului din orașul rus Rostov pe Don. Evghenii Prigojin susține că mercenarii săi au intrat fără luptă în orașul aflat la graniță cu Ucraina și că vrea să înainteze spre capitala Rusiei, Moscova, scrie Meduza. Între timp, la Moscova se iau măsuri antiteroriste, iar la Rostov au fost amânate toate evenimentele. Guvernatorul regiunii a îndemnat populația să rămână în case și să nu iasă în stradă.

„Măsurile de securitate au fost întărite în regiunea Moscova, situația este controlată de organele de drept și de FSB. Se efectuează măsuri antiteroriste. Sunt posibile verificări suplimentare pe drumurile din direcția sud, în acest sens, vă îndemn să abțineți de la călătorii cu transportul personal în sudul regiunii”, a anunțat, în dimineața zilei, guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov.

Între timp, toate evenimentele în masă planificate la Rostov pe Don pentru acest weekend au fost anulate, a scris guvernatorul regiunii, Vasilii Golubev pe canalul său Telegram. Anterior, Golubev le-a cerut cetățenilor să se abțină de la deplasarea în centrul orașului și să nu părăsească casele.

„S-a luat decizia de a anula toate evenimentele în masă care au fost programate în weekend la Rostov-pe-Don”, a scris el.

Precizăm că, anterior, mai multe înregistrări audio au fost postate pe canalul Telegram al lui Evghenii Prigojin, fondatorul Wagner. În special, el a susținut că unitățile sale ar fi fost atacate și a acuzat conducerea militară a Rusiei pentru acest lucru.

TASS scrie că FSB-ul Federației Ruse a inițiat un dosar penal, după declarațiile lui Prigojin, pentru faptul că acesta ar fi cerut o rebeliune armată. Ministerul Apărării a numit false informațiile privind presupusa grevă împotriva mercenarilor Wagner.

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin a fost informat despre situație și că „se iau măsurile necesare”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Comisia Europeană spune că design-ul TikTok „creează dependență” și încalcă legislația UE. Reacția platformei

Comisia Europeană a publicat pe 6 februarie concluziile preliminare ale investigații sale privind platforma TikTok. Executivul Uniunii Europene a transmis că rețeaua de socializare ar încălca Legea privind serviciile digitale (DSA) a blocului comunitar, din cauza design-ului său care „creează dependență”, inclusiv a funcției de derulare infinită a videoclipurilor. În reacție, reprezentanții TikTok au afirmat că constatările Comisiei Europene sunt „o prezentare categoric falsă și complet nefondată a platformei”.

Poziția Comisiei Europene

Comisia Europeană a declarat că TikTok utilizează funcții care creează dependență, precum derularea infinită, care furnizează continuu utilizatorilor conținut nou de fiecare dată când aceștia reîmprospătează ecranul. Aceste caracteristici de design plasează creierul utilizatorilor pe „pilot automat”, potrivit autoritățile de reglementare.

TikTok este acuzat că nu a implementat măsuri suficient de eficiente pentru reducerea riscurilor pentru utilizatori, cum ar fi instrumente de control al timpului petrecut în fața ecranului sau controale parentale.

La această etapă, Comisia Europeană consideră că TikTok trebuie să modifice designul de bază al aplicației. Printre posibilele măsuri se numără eliminarea treptată a derulării infinite, introducerea unor pauze reale în utilizarea aplicației, inclusiv pe timpul nopții, precum și ajustarea modului de funcționare a sistemului de recomandare.

Totodată, Comisia Europeană subliniază că acestea sunt doar concluzii preliminare, iar ancheta este în curs. Însă, dacă încălcările vor fi confirmate, compania riscă o amendă de până la 6% din venitul global anual al acesteia, ținând cont de natura, gravitatea și durata încălcării.

Reacția TikTok

Într-o reacție pentru publicația Euronews, TikTok a declarat că concluziile Comisiei Europene „reprezintă o prezentare categoric falsă și complet nefondată a platformei”.

Vom întreprinde toate măsurile necesare pentru a contesta aceste concluzii prin toate mijloacele de care dispunem”, a adăugat compania.

TikTok a mai afirmat că experții nu pot propune o abordare universală pentru reglementarea timpului petrecut în fața ecranului, motiv pentru care platforma oferă o gamă largă de instrumente care îi ajută pe utilizatori să decidă singuri cât timp să aloce rețelei sociale.

Pe lângă limitarea timpului de utilizare a ecranului, compania a menționat funcțiile de tip „ore de somn”, care le sugerează utilizatorilor să închidă aplicația pe timpul nopții, precum și un nou sistem de recompense, care acordă insigne pentru respectarea limitelor stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: