politia.md

VIDEO Și-ar fi omorât consăteanca, apoi a înjunghiat un bărbat și l-a închis într-un beci. Un tânăr de 18 ani din Glodeni, reținut

Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, și-ar fi omorât consăteanca – o femeie de 72 de ani. Totodată, tânărul ar fi încercat să ucidă și un bărbat în vârstă de 62 de ani, pe care, după un conflict, l-a înjunghiat și l-a închis într-un beci improvizat de pe un câmp. Din fericire, oamenii legii au reușit să salveze bărbatul. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat din 15 mai. 

Acesta ar fi omorât o femeie de 74 de ani, iar pe un bărbat de 62 de ani, l-ar fi înjunghiat, după care l-ar fi închis într-un beci improvizat într-un câmp, pe care l-a acoperit cu pământ. Datorită intervenției operative a polițiștilor, bărbatul a fost găsit viu.  

Pe de 13 mai, polițiștii din Glodeni au fost alertați de o persoană că că ruda sa, o femeie de 74 de ani, a fost depistată decedată în propria locuință. 

La fața locului a fost solicitat Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar cercetările preliminare au arătat că femeia ar fi decedat în urma mai multor plăgi.

În aceeași zi, în urma acțiunilor procesual penale întreprinse de ofițerii Direcției „Nord” a INI, polițiștii din Glodeni și procurori, a fost identificat un suspect, care s-a dovedit a fi consătean de-al victimei – un tânăr de 18 ani. Acesta a fost depistat chiar acasă la el, în stare de ebrietate.

Potrivit IGP, în timpul audierii suspectul se încurca în declarații. În cadrul cercetării casei acestuia și a acumulării probelor, în apropierea domiciliului oamenii legii au auzit de sub pământ un strigăt de ajutor.

În urma săpăturilor, polițiștii au depistat un beci improvizat, iar în interior a fost găsit un bărbat în stare conștientă, cu o plagă în regiunea gâtului. 

Victima a spus polițiștilor că pe 11 mai, împreună cu suspectul au consumat băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat un conflict, în timpul căruia a primit o plagă și a fost închis în acel beci.

La fel, s-a stabilit că bănuitul a comis omorul în noaptea de 12 spre 13 mai. 

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este suspectat de omor și tentativă de omor. 

Polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: