VIDEO Transnistria: Chiveri și Ignatiev au avut o dispută / Tiraspolul nu vrea să plătească taxe /Stare de urgență prelungită

La Tiraspol, pe 16 aprilie, a avut loc o nouă întâlnire a reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului — Valeriu Chiveri și Vitali Ignatiev — în timpul căreia părțile s-au contrazis în prezența jurnaliștilor, după care au continuat dialogul cu ușile închise.

NewsMaker relatează cum a decurs această întâlnire și care a fost rezultatul.

— Chiveri și Ignatiev s-au contrazis în timpul întâlnirii „1+1″
Întâlnirea reprezentanților politici a început cu o dispută privind statutul negocierilor și regulile acestora. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a propus semnarea unei declarații scurte privind reluarea negocierilor, cu accent pe soluționarea politică în baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. În replică, reprezentantul Tiraspolului a respins această propunere, subliniind că „există mecanisme de dialog care nu prevăd o formulă finală și un model de reglementare”.

— Tiraspolul refuză să contribuie la fondul de convergență
În timpul întâlnirii, Chiveri a amintit de fondul de convergență, care are drept scop îmbunătățirea condițiilor de viață de pe malul stâng. În replică, Ignatiev a declarat că un astfel de fond reprezintă „o retragere nelegitimă a resurselor financiare de la agenții economici din Transnistria”.

— Chiveri și Ignatiev au închis ușile pentru jurnaliști
După schimbul de replici și pauza tehnică anunțată, întâlnirea a continuat fără participarea jurnaliștilor. Aceasta a durat mai bine de două ore. În rezultat, ambii reprezentanți politici au declarat că fiecare a rămas pe propria poziție, nu se observă schimbări, însă întâlnirile vor continua.

— În Transnistria a fost prelungită starea de urgență în economie
Între timp, în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență în economie pentru încă 30 de zile, din cauza „instabilității livrărilor de gaze și a presiunii economice externe asupra Transnistriei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: