Un moldovean de 32 de ani este cercetat penal după ce ar fi înșelat doi investitori cu peste 155 000 de euro, promițându-le câștiguri anuale de 20% din investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că bărbatul a fost reținut. Potrivit informațiilor consultate de Ziarul de Gardă, bărbatul vizat ar fi Ion Onța, consilier în Consiliul Municipal Chișinău, ales pe lista Mișcării Alternativa Naționale.
Potrivit unui comunicat emis de IGP, bărbatul este suspectat că ar fi înșelat două persoane printr-o schemă de investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău.
„Suspectul le-ar fi promis victimelor un randament anual de 20% pentru investiții în proiecte imobiliare, convingând doi bărbați, de 34 și 40 de ani, să-i transfere, în mai multe tranșe, suma totală de 155 000 de euro. Pentru a crea impresia unei investiții reale și profitabile, acesta le restituia imediat câte 10% din sumele primite, prezentând în mod fraudulos aceste plăți drept profitul generat de investiție. În realitate, banii proveneau chiar din sumele remise de victime. Prin aceste acțiuni, celor două persoane le-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 3 077 600 de lei”, a menționat IGP.
Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul suspectului, ridicând mai multe mijloace de probă care urmează să fie examinate în cadrul cauzei penale.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.
Bărbatul vizat ar fi consilierul MAN Ion Onța, scrie ZdG.
Ce avere declară Onța
Conform declarației sale de avere și interese personale pentru anul 2025, Onța a obținut venituri salariale și indemnizații în sumă de peste 700 000 de lei. Acesta a încasat 128 000 de lei ca indemnizație de consilier municipal, 65 000 de lei de la SA „Apă-Canal Chișinău”, 3 500 de lei în calitate de consilier local la Stăuceni, dar și venituri din funcția de „director comercial” la mai multe întreprinderi – peste 148 000 de lei de la SRL ONX Design, 120 000 de lei de la SRL ONX Concept, 108 000 de lei de la IANTAL CONS SRL, 90 000 de lei de la SRL ONTOP RENT și 37 000 de lei de la SRL ONTOP APARTAMENTS.
Totodată, consilierul declară venituri totale de 8,18 milioane de lei din înstrăinarea a șase mașini și două imobile. Printre acestea se numără vânzarea unui automobil Skoda Kodiaq pentru 550 000 de lei, a două bunuri imobile pentru câte 700 000 de lei fiecare, două BMW-uri vândute cu câte 790 000 de lei, un BMW pentru 2,8 milioane de lei și un Audi SQ pentru 1,6 milioane de lei.
Din darea în locațiune a bunurilor imobile, Ion Onța declară venituri de aproximativ 1,14 milioane de lei, cele mai mari sume provenind de la SRL Flat Keepers (502 mii lei), SRL ONTOP RENT (450 000 de lei) și SRL ONTOP APARTAMENTS (150 000 de lei).
La capitolul bunuri imobile, Onța declară mai multe terenuri, inclusiv două extravilane cumpărate cu câte 10 mii de euro, un teren intravilan procurat în 2021 pentru 70 000 de euro, dar evaluat în prezent la 120 000 de euro, precum și terenuri agricole dobândite în 2025, inclusiv unul de 43,12 hectare, evaluat la 2,34 milioane de lei, și altul de 5 hectare, cu aceeași valoare declarată.
Onța declară un apartament de 61,9 m², cumpărat cu peste 504 000 de lei și evaluat acum la 990 000 de lei, precum și cinci apartamente procurate în 2025, cu suprafețe cuprinse între 40 și 127 m², pentru sume cuprinse între 70 000 și 256 000 de euro.
În declarația de avere sunt incluse și patru automobile: un Mercedes S350D (2017), aflat în leasing, evaluat la 85 000 de euro, un BMW X3 cumpărat în 2025 cu 250 000 de lei, un Mercedes GLS Maybach (2023), evaluat la 4 milioane de lei, și un Bentley Flying Spur Mulliner (2024), evaluat la 5 milioane de lei.
Onța mai declară un ceas „Cronoswiss” în valoare de 50 000 de euro, un telefon „Vertu” de 20 000 de euro, o statuie handmade „Zeița Anput” de 5 000 de euro, un copac Bonsai de 10 000 de euro, o poșetă „Dolce & Gabbana” de 7 000 de euro și un inel „Boucheron” evaluat la 12 000 de euro.