nucialtoiti.md

VIDEO Un nou soi de nuci cu miez roșu, dezvoltat în Republica Moldova cu sprijinul specialiștilor din România 

Rubin, un soi de nuc cu miezul roșu, a fost omologat în România și este în curs de omologare în Republica Moldova. Noul soi de nucifere, potrivit Agrointeligența, selecționat și dezvoltat de către Pepiniera Voinești din Republica Moldova, în colaborare cu Patru Agro România, a fost omologat și înregistrat în Catalogul Soiurilor de Plante din statul român.

Rubin are un aspect deosebit: miezul nucilor are tegumentul roșiatic, rubiniu, iar nucii sunt mai rezistenți la boli și dăunători, comunică sursa.

Creatorul nucului cu miez roșu – de fapt, cu miez învelit în tegument roșu – este tânărul Oleg Tîrsînă din Republica Moldova, director tehnic în cadrul Pepiniera Voinești din Voinescu, raionul Hâncești.

Rubin este un soi identificat în 2017 în flora spontană din România. „Astfel de varietăți mai există în lume, nu este prima de acest gen, sunt chiar soiuri omologate în mai multe țări din Europa, în Statele Unite ale Americii”, a menționat Tîrsînă.

„În România, soiul Rubin îl dezvoltăm împreună cu Patru Agro care este partenerul Pepinierei Voinești, iar în Republica Moldova am depus o cerere de omologare cu o jumătate de an în urmă”, a menționat pomicultorul.

Noul soi de nuc Rubin este unul rezistent, care nu are nevoie de lucrări speciale pentru plantare, iar puterea sa mare de adaptare îl face să poată fi cultivat în sistem bio, a explicat Tîrsînă.

Schema de plantare pentru nucul cu miez roșu poate fi cea tradițională, cu o distanță de plantare de 8 metri între rânduri și 8 metri între pomi sau 10 metri, pentru solurile mult mai bogate, fertile, unde dezvoltarea este mai rapidă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

telegraf.news

Apel către Maia Sandu să nu promulge Legea cu privire la medicamente: „Acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice”

Cincisprezece reprezentanți ai societății civile și comunității profesionale medicale au publicat pe 3 iulie o adresare către președinta țării, Maia Sandu, în care îi cere să nu promulge noua Lege cu privire la medicamente, adoptată de Parlament în lectură finală luna trecută. Potrivit semnatarilor, că textul legii „acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor”.

Noi, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai comunității profesionale din Republica Moldova, ne exprimăm profunda îngrijorare față de faptul că proiectul de lege cu privire la medicamente nr. 38 din 12 februarie 2025 a fost adoptat de Parlament la 19 iunie 2025 fără desfășurarea unor consultări publice corespunzătoare și fără a ține cont de recomandările argumentate din partea societății civile. Deși au fost transmise numeroase solicitări în anii 2024 și 2025, Ministerul Sănătății și Parlamentul nu au organizat discuții publice și incluzive privind textul proiectului de lege cu privire la medicamente, încălcând astfel principiile de transparență și participare consfințite atât în legislația națională, cât și în standardele internaționale”, se arată în adresare.

Potrivit documentului, propunerile formulate de societatea civilă „nu au fost luate în considerare”, textul legii adoptat de Parlament ar încălca standardele internaționale în domeniul dreptului la sănătate și nu ar corespunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu UE.

Ne îngrijorează în mod deosebit faptul că legea cu privire la medicamente adoptată acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor, ceea ce contravine articolului 1 din Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia demnitatea umană, drepturile și libertățile omului constituie valori supreme și sunt garantate de stat. De asemenea, legea adoptată contravine articolului 313 din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede că sănătatea publică trebuie să prevaleze asupra intereselor comerciale.

Legea adoptată nu prevede mecanisme eficiente pentru asigurarea unui echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală (brevete) și dreptul la accesul medicamentelor necesare. Republica Moldova, în calitate de stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), are dreptul de a utiliza aceste mecanismele prevăzute de Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) și Declarația de la Doha, însă aceste instrumente nu au fost reflectate corespunzător în textul legii adoptate”, se mai arată în adresare.

Astfel, semnatarii solicită președintei Maia Sandu să promulge Legea cu privire la medicamente în forma sa actuală și să o transmită Parlamentului pentru reexaminare, cu luarea în considerare a obiecțiilor și recomandărilor formulate de societatea civilă.

Adresarea către șefa statului a fost semnată de:

  • Ruslan Poverga, Director Executiv, Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”;
  • Ana Cerneva, Membru Asociației Obștești `Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER”;
  • Liudmila Untura, AO CREDINȚA (membrul Liga PTH RM);
  • Ilia Trombițki, AO ECO-TIRAS;
  • Olga Antonova, Administrator, AO Asociația pentru Transparența și Apărare Drepturilor Omului „CETĂȚEAN ACTIV”;
  • Lela Metreveli, Director, A.O. Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy);
  • Ala Revenco, Director executiv, AO „Părinți Solidari”;
  • Angela Frolov, Directoare, AO Centrul de Informații GENDERDOC-M;
  • Ala Iațco, Președinta, AO Uniunea pentru Echitate și Sănătate;
  • Vasile Cocîrla, Membru de board, AO Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM);
  • Galina Climov, Director Executiv, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD);
  • Vanu Jereghi, Director Executiv, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM);
  • Natalia Vilcu-Bajurean, Asociația părinților copiilor cu cancer „Viața fără leucemie”;
  • Victor Izbaș, AO „IV ANIMO”;
  • Roman Andriiv, Director strategic, AO Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: