(VIDEO) Voronin, apel la o revoluție pașnică de alegeri: „Ultima luptă împotriva întunericului”. Reacția PAS

Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat într-un mesaj video adresat cetățenilor că „Moldova s-ar afla în pragul unei catastrofe istorice” și a făcut apel la „îndepărtarea definitivă de la putere a dușmanilor”, referindu-se la actuala guvernare. Totodată, el a îndemnat diaspora să participe la alegeri pentru a realiza o revoluție pașnică și a „reîntoarce puterea patrioților din țară”. Comentând aceste declarații pentru NM, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au menționat că „în timpul mandatului său, Voronin ar fi privatizat bunuri naționale pe bănuți și ar fi crescut o serie de mafioți care au continuat să fure țara”.

În discursul său către cetățeni, în contextul alegerilor parlamentare care urmează, liderul PCRM a declarat că „Republica Moldova, este în pericol”.

Astăzi, la începutul secolului XXI, viitorul nostru comun în propria noastră țară este pus sub mare semn de întrebare. Moldova se află pe pragul unei catastrofe istorice, și nu mă tem să folosesc acest cuvânt. Aceasta este lucrarea unei forțe politice anti-populare, acelei gaști de trădători care, mai întâi prin înșelăciune, au preluat puterea, apoi au uzurpat întregul sistem al autorității de stat. Menită să protejeze statalitatea și să întărească protecția socială a fiecărui cetățean, clică galbenă de vremelnici, diletați, trădători și nepregătiți face exact contrariul: umilește și distruge deliberat suveranitatea noastră, neutralitatea noastră, risipește resturile beneficiilor sociale rămase, împinge în mod intenționat țara și oamenii în datorii, sărăcie, deznădejde. A venit timpul să dăm ripostă acestor nerușinați, impostori, care au decis să întrerupă întreaga istorie de 700 de ani a Moldovei și să împingă poporul moldovenesc în sclavie. A venit timpul să ne unim cu toții, toți oamenii de bunăvoință, patrioții și cetățenii care nu sunt indiferenți, în apărarea singurei și iubitei noastre patrii – Moldova. (…) PCRM declară începutul eliberării Moldovei. (…) Aceasta este ultima noastră și decisivă luptă împotriva forțelor întunericului. (…) Facem apel să îndepărtăm o dată pentru totdeauna de la putere dușmanii, opozanții țării și poporului nostru. Numai prin exprimarea voinței maselor tuturor cetățenilor vom putea salva țara”, a spus Voronin.

El s-a adresat, de asemenea, diasporei, îndemnând-o la „o revoluție pașnică pentru a înlătura actuala guvernare”.

„Tocmai voi, migranții de muncă forțați, pe care aceste autorități i-au alungat din țară, tocmai voi puteți realiza o revoluție pașnică și pozitivă, adică să readuceți puterea patrioților și acelora dintre profesioniști care știu ce să facă cu puterea. (…) Poporul țării așteaptă sprijinul vostru”, a adăugat Voronin.

Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, comentând pentru NM declarația lui Voronin, a afirmat că „în timpul cât era la putere, Voronin ar fi privatizat bunuri naționale pe bănuți, ar fi crescut o serie de mafioți care au furat țara”.

„Când obrazul este prea gros – comunistul Voronin, care în timpul cât era la putere, a privatizat bunuri naționale pe bănuți, a crescut o serie de „mafioți” care au continuat să fure țara și a ucis democrația prin bătăile tinerilor la 7 aprilie 2009, s-a apucat să țină lecții stat de drept și democrație”, a declarat pentru NewsMaker comunicatoarea partidului, Adriana Vlas.

Amintim că pe 29 august, „Blocul Patrioților”, care reunește socialiștii, comuniștii și partidele „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, s-a lansat în campania electorală. Prezentarea a avut loc lângă mănăstirea Căpriana. Liderii blocului – Igor Dodon, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Vasile Tarlev – au promis să „salveze țara”, să stabilească un tarif la gaz de cel mult 8 lei pe metru cub și să implementeze proiecte pentru dezvoltarea satelor și orașelor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Strada Calea Ieșilor din Chișinău, închisă parțial pentru o zi. În zonă vor avea loc competiții de triatlon

La Chișinău, în zilele de 15 și 16 august, în Parcul „La Izvor” are loc evenimentul sportiv „Triathlon Festival”. Primăria municipiului Chișinău anunță că, pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat temporar pe o porțiune a străzii Calea Ieșilor. De asemenea, mai multe rute de transport public vor circula după un program modificat.

Astfel, pe 16 august, între orele 00:00 și 18:00, circulația va fi suspendată pe trei benzi ale străzii Calea Ieșilor, pe segmentul cuprins între strada Mesager și direcția spre Șoseaua Balcani. Celelalte benzi vor rămâne deschise circulației.

În aceeași zi, troleibuzele de pe rutele nr. 8 și nr. 23 vor circula doar până la Bariera Sculeni. Totodată, troleibuzul nr. 34 și autobuzele de pe rutele nr. 16 și nr. 46 nu vor mai efectua oprirea în stația de pe strada Ghidighici, situată la ieșirea din oraș.

Primăria informează și despre alte restricții de trafic programate pentru 16 august, din cauza unor lucrări de reparație pe strada Alexei Șciusev. Astfel, în intervalul 09:30–12:30, circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, iar între orele 12:30–15:00, pe tronsonul dintre străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Nicolae Iorga.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: