Facebook/Janis Mazeiks

Vin banii din UE. În conturile Moldovei a intrat prima parte din cele €150 mln promise de Bruxelles

Comisia Europeană a virat astăzi, 1 august, Republicii Moldova prima tranșă, de 50 de milioane de euro, din asistența macrofinanciară de 150 de milioane de euro, aprobată în primăvara acestui an de Parlamentul European. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan. Potrivit oficialului european, 35 de milioane de euro sunt împrumuturi în condiții favorabile, iar 15 milioane de euro – fonduri europene nerambursabile.

Potrivit europarlamentarului, faptul că prima tranșă din asistența macrofinanciară a fost deja virată de Comisia Europeană arată că autoritățile de la Chișinău „și-au făcut treaba” și că „există progrese în aceste domenii”.

„Așa cum am spus și în momentul în care am aprobat sprijinul financiar în Parlamentul European, banii aceștia sunt foarte utili pentru Republici Moldova, dar nu sunt suficienți. Trebuie să facem mai mult. (…) De aceea, așteptăm din partea Comisiei Europene noi propuneri de sprijinire financiară a Republicii Moldova. Sunt sigur că noi, în Parlamentul European, vom aproba aceste noi propuneri la fel de repede cum am aprobat și asistența macrofinanciară de 150 de milioane de euro”, a scris Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Potrivit autorităților centrale, asistența va facilita redresarea economică a Republicii Moldova prin promovarea unui set de politici care vizează domenii precum sectorul energetic, statul de drept și lupta împotriva corupției, guvernarea sectorului public și climatul de afaceri. Banii vor fi alocați pentru a acoperi necesitățile bugetare ale țării noastre.

Asistența financiară va fi disponibilă timp de doi ani și jumătate, și va fi debursată în trei tranșe, în perioada 2022-2024.

Decizia privind acordarea asistenței macrofinanciare Republicii Moldova a fost adoptată de către Parlamentul European și Consiliul UE la data de 6 aprilie 2022, în contextul consecințelor provocate de invazia Federației Ruse în Ucraina, precum și gestionarea crizei gazelor și redresarea economică de după pandemia de Covid-19.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: